Pictura Mănăstirii Sfântului Ioan cel Nou din Suceava
Biserica a fost pictată în interior și exterior în 1534, în timpul domniei Voievodului Petru Rareș. Numele mesterilor nu se cunoaște.
Pictura a fost executată în frescă, după heumeneutica bizantină. Ea a fost curățată de fum și reîmprospătată în anii 1906-1909, de pictorul Iohann Viertelberger. O nouă restaurare a picturii s-a început în anul 2001.
În Altar sunt reprezentate Maica Domnului, Învierea lui Lazar și cele două scene din Împărtășirea Sfinților Apostoli și șaisprezece Sfinți Ierarhi în registrul de jos. În naos, calota turlei are Pantocratorul. În turla scena impresionantă a Liturghiei divine cu cortegiile de îngeri, Profeții și Apostolii. În pandantivi, cei patru Sfinți Evangheliști. În registrul de sus sunt reprezentate Patimile lui Iisus, iar în registrul de jos, Sfinții Militari. În pronaos și pridvor întâlnim sinaxarul.
Din fresca exterioară se mai păstrează astăzi în partea de sud Acatistul Maicii Domnului și Parabola Fiului risipitor (patru scene). Arborele lui Ieseu își mai păstrează urmele. Arborele este încadrat de filozofii antici, câte șapte de o parte și de alta. Legat de Imnul Acatist, a fost pictat și Asediul Constantinopolului.
În continuare, pe fațadele absidelor a fost pictat Cinul pe fața de nord, în dreptul pronaosului, Scara Sfântului Ioan Sinaitul, iar pe fațada de apus Judecata de apoi din care se mai pot observa și acum unele părți de pictură sub tencuiala aplicată în a doua jumătate a secolului trecut.