Vineri, 21 Februarie 2025, începând cu ora 13:00, Alianța Franceză din Suceava, în parteneriat cu Asociația Seniorilor Bucovineni, organizează o nouă întâlnire în cadrul proiectului Itinéraires francophones, proiect destinat cunoaşterii şi promovării patrimoniului cultural francez şi francofon.
Activitatea din această săptămână – „Stars de cinéma” – își propune să ofere publicului sucevean posibilitatea de a descoperi cinematografia franceză şi câteva din filmele prin care s-a remarcat în Europa şi în lume.
Apreciată și celebrată datorită spiritului narativ unic, cinematografia franceză captivează prin varietatea tipurilor de filme, de la drame existențiale până la comedii romantice, prin creativitate, profunzime și consistență culturală. Dintre cele mai apreciate filme franceze, premiate de critică şi apreciate de public, putem menționa: L’Armée des ombres, Le Président, Amélie, La Cité de la peur, La vie en rose, Le Fabuleux Destin d’Amélie Poulain, Léon, La Haine, Intouchables şi multe altele.
Împreună cu scenaristul, regizorul, muzica și toate celelalte ingrediente ale artei cinematografice, actorii sunt cei care întregesc echipa generatoare a filmului de succes. Întâlnirea din această vineri îşi propune să treacă în revistă o selecţie de actori francezi care ocupă un loc special în panteonul cinematografiei franceze și mondiale: Jean Gabin, Alain Delon, Simone Signoret, Jean-Paul Belmondo, Louis de Funes, Bourvil, Gerard Depardieu, Juliette Binoche, Romy Schneider..
Prezentările pe tema cinematografiei franceze și discuțiile vor fi moderate de Angela Nesteriuc, președinta Asociației Seniorilor Bucovineni.