Obcina Feredeului
Obcina Feredeului este o zonă protejată (arie de protecție specială avifaunistică) situată în pe teritoriul nord-vestic al județului Suceava.
Reprezintă o grupă muntoasă a Carpaților Maramureșului și Bucovinei, aparținând lanțului muntos al Carpaților Orientali.
Aria protejată se întinde pe o suprafață de 63.737 de hectare și ocupă teritoriile administrative ale comunelor Breaza, Brodina, Frumosu, Fundu Moldovei, Izvoarele Sucevei, Moldova-Sulița, Moldovița, Pojorâta, Sadova, Ulma, Vama și Vatra Moldoviței, precum și ale orașului Câmpulung Moldovenesc.
Obcina Feredeului este cea mai unitară și cea mai bine individualizată dintre Obcinele Bucovinei. Zona are o importanță ecologică deosebită, fiind declarată Arie de Protecție Specială Avifaunistică prin Hotărârea de Guvern umărul 1284 din 24 Octombrie 2007, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România.
Situl protejează 11 specii de păsări de interes comunitar pentru conservare, dintre care peste jumătate sunt specii rezidente care rămân tot timpul anului în aceste zone. Prezența în număr mare a ciocănitorilor și a păsărilor răpitoare de noapte evidențiază o bună gospodărire a habitatelor forestiere. În fânațele din jurul comunităților locale aflate cu precădere în partea vestică a sitului cuibărește o populație semnificativă de cristel de câmp, specie de interes global pentru conservare.
Istoric
Obcina Feredeului a fost formată dintr-un complex de culmi înguste și apropiate paralele între ele pe direcția nord-vest – sud-est, cu o înălțime medie de 1100 metri. Zona este cuprinsă între culoarele depresionare Moldova-Sadova la vest și Moldovița la est, Valea Sucevei la nord și Valea Moldovei la sud. Întreaga rețea hidrografică care drenează teritoriul sitului este tributară Siretului prin intermediul râului Moldova.
Lacurile naturale din zonă, Iezerul și Bolătăul, au o vechime considerabilă. Despre Lacul Iezer există mențiuni istorice din 1594, din timpul domniei lui Aron Vodă, iar despre Lacul Bolătău prima mențiune documentară datează din 1737. Studii recente arată că aceste lacuri de baraj natural formate prin alunecări de teren ar putea avea între patru sute și peste o mie de ani vechime, fiind printre cele mai vechi lacuri de baraj natural din România.
Zona a fost declarată arie protejată în 2007, recunoscând importanța sa pentru conservarea biodiversității din Carpații Orientali și pentru protecția speciilor de păsări de interes european.
Caracteristici unice și remarcabile
Molidișurile din Obcina Feredeului sunt considerate cele mai pure, masive și falnice din țară. Aici se găsesc și rarele exemplare de molid de rezonanță, din care se confecționează instrumente muzicale. Molidurile ocupă predominant spațiul forestier de la vest de creasta Obcinei Feredeului, reprezentând 90-100% din compoziția acestor păduri. Rocile predominant silicioase, solurile podzolice acide și climatul boreal montan asigură molidului condiții optime de dezvoltare și regenerare.
Relieful este specific de obcină, format din culmi domoale, orientate în general de la nord-vest spre sud-est, separate de văi largi și adânci. Altitudinea variază între 591 metri (minimă) și 1.494 metri (maximă – Vârful Veju Mare), cu o medie de 1.014 metri. Alte vârfuri importante sunt Vârful Pașcanu (1.479 metri), Vârful Feredeu (1.477 metri), Vârful Păușa (1.374 metri) și Vârful Obcina Feredeului (1.364 metri).
Zona protejată este caracterizată de păduri întinse de molid și păduri de amestec (molid, brad și fag) aflate în alternanță cu suprafețe de pajiști și având spre periferie terenuri pe care se practică o agricultură în sistem tradițional. Pinul, mesteacănul, plopul tremurător, scorușul de munte, salcia căprească, paltinul și arinul verde au apariții sporadice în masa molidișurilor. Stratul arbustiv include caprifoiul, socul roșu, cununița, coacăzul și zmeura, iar dintre subarbuști se dezvoltă masiv afinul. De-a lungul luncilor există zăvoaie de arin alb, arin negru, plop alb, cătină mică și diverse specii de sălcii și răchite.
Fauna avifaunistică include specii protejate la nivel european precum: bufnița de munte, acvila țipătoare mică, cocoșul de munte, barza albă, cristelul de câmp, ciocănitoarea cu spate alb, ciocănitoarea neagră, muscarul gulerat, muscarul mic, cucuveaua pitică, ciocârlia de pădure, viespar, ciocănitoarea cu trei degete și altele.
Lacurile Iezer și Bolătău reprezintă obiective naturale deosebite, fiind printre cele mai vechi lacuri de baraj natural din România. Lacul Iezer se află la 937 metri altitudine, iar Lacul Bolătău este situat la aproximativ doi kilometri nord de acesta, fiind mai retras și mai dificil accesibil.
Ce se poate vizita
Vizitatorii pot explora numeroase trasee turistice montane marcate care străbat Obcina Feredeului.
Lacul Iezer este cel mai accesibil obiectiv natural din zonă, putând fi vizitat cu mașina pe drum forestier amenajat. De la Lacul Iezer, drumeții experimentați pot continua pe trasee montane spre Lacul Bolătău, vârfurile din zonă și alte obiective naturale.
Zona oferă priveliști spectaculoase spre masivele muntoase din nordul țării: Rarău, Bistriței, Giumalău, Calimani, Suhard, Țibău, Obcina Mare, Obcina Mestecăniș și chiar Rodnei.
Durata recomandată pentru vizitare
Pentru o vizită la Lacul Iezer: două-trei ore (incluzând drumul dus-întors și timp de admirat peisajul).
Pentru traseele montane scurte: o zi întreagă (șase-opt ore).
Pentru traseele montane lungi pe creastă: 8-12 ore sau două zile cu popas pe munte.
Pentru explorarea completă a zonei (multiple trasee, lacuri, vârfuri): trei-cinci zile.
Mențiuni
Accesul auto în sud se face pe DN 17 (Vatra Dornei – Suceava), al cărui sector aflat între Pojorâta și Prisaca Dornei mărginește situl, sau pe DN17A care traversează situl între Sadova și Paltinu. DJ 175 realizează limita vestică a sitului, iar DJ 176 și DJ 209G formează limita estică și respectiv cea nordică. Din localitățile aflate pe aceste artere rutiere pornesc drumuri locale și forestiere care urmează în principal cursurile de apă și pe care se poate ajunge în diverse zone ale sitului.
Lacul Iezer poate fi accesat cu mașina pe drum forestier din satul Sadova. Există spații de parcare la capătul drumului amenajat, în apropierea lacului.
Se recomandă îmbrăcăminte adecvată pentru munte, în straturi.
Zona este arie naturală protejată, se impune respectarea regulilor de comportament: nu se lasă gunoaie, nu se fac focuri în afara locurilor special amenajate, nu se strâng plante protejate, nu se deranjează fauna sălbatică.
Traseele montane pot fi dificile, cu diferențe mari de nivel și zone expuse. Se recomandă experiență în drumeții montane pentru traseele lungi pe creastă.
Vremea se poate schimba rapid în munte. Este obligatoriu să verificați prognoza meteo înainte de plecare.
În anumite zone există risc de întâlnire cu fauna sălbatică (urși, mistreți). Nu lăsați resturi de mâncare și nu hrăniți animalele.
Pe timpul iernii, traseele sunt acoperite cu zăpadă și necesită echipament special (crampoane, ciubote) și experiență în drumeții de iarnă. Unele trasee nu sunt recomandate iarna decât turiștilor cu experiență, în grup și pe vreme favorabilă.
Nu plecați singuri pe trasee dificile.
Respectați marcajele și nu părăsiți traseele marcate.
Perioada optimă pentru vizitare este de la sfârșitul primăverii până la începutul toamnei (mai – octombrie), când vremea este stabilă și traseele sunt accesibile. Vara (iunie – august) este cel mai aglomerat sezon, cu zile lungi și temperaturi plăcute. Primăvara (aprilie – mai) oferă peisaje cu vegetație proaspătă și flori sălbatice, dar unele trasee pot fi încă acoperite cu zăpadă în martie-aprilie. Toamna (septembrie – octombrie) aduce culori spectaculoase ale pădurilor și temperaturi mai scăzute, ideale pentru drumeții lungi. Iarna (noiembrie – martie) este recomandată doar pentru drumeții experimentați, cu echipament adecvat. Multe trasee devin dificile sau periculoase din cauza zăpezii și gheții.