Județul Suceava » Știri » Peste o sută de polițiști și jandarmi prezenți la festivalul Deep In The Forest

Peste o sută de polițiști și jandarmi prezenți la festivalul Deep In The Forest

Peste 100 de polițiști din cadrul IPJ Suceava, jandarmi din cadrul IJJ Suceava, polițiști din cadrul structurilor de prevenire și combatere a consumului și traficului de droguri dar și specaliști din cadrul Agenției Naționale Antidrog Suceava și Agenției împotriva Traficului de Persoane Suceava sunt prezenți la locația de desfășurare, în zona adiacentă și pe rutele rutiere care converg către localitatea Corlata unde în perioada 12 – 13 iulie se organizează Festivalul Deep in the Forest.

Peste o sută de polițiști și jandarmi prezenți la festivalul Deep In The Forest

Scopul efectivelor de poliție și jandarmi este prevenirea oricăror acte antisociale, asigurarea climatului de ordine și liniște publică, descurajarea comportamentelor de tip teribilist, siguranța rutieră și prevenirea consumului de substanțe interzise.

În zona locației de desfășurare, dar și pe rutele care converg spre localitatea Corlata, polițiștii rutieri acționează cu 4 aparate de testare a consumului de substanțe interzise și cu 12 aparate etilotest și etilometru.

Grupele de intervenție ale Serviciului Acțiuni Speciale sunt prezente în zonă și vor asigura intevenția operativă la orice eveniment.

Pentru menținerea ordinii și liniștii publice dar și în vederea prevenirii consumului de substanțe interzise, echipajele canine ale poliției, poliției de frontieră și jandarmeriei sunt prezente în zonele în care se desfășoară activitățile cu aflux sporit de persoane.

Vom fi acolo pentru securitatea dumneavoastră și pentru asigurarea unui mod civilizat de distracție! Nu ezitați să ne sesizați orice fapte antisociale și să cereți intervenția autorităților.

Scroll to Top