Județul Suceava » Știri » Salvamont Suceava explică sunetele care pot fi auzite în această perioadă în zonele montane

Salvamont Suceava explică sunetele care pot fi auzite în această perioadă în zonele montane

Salvamont Suceava îi informează pe turiști că sunetele puternice care pot fi auzite în această perioadă în zonele montane sunt, în general, produse de cerbii aflați în sezonul de împerechere.

Salvamontiștii au făcut precizarea pentru a evita confundarea acestor sunete cu cele produse de urși și apelarea nejustificată a numărului unic de urgență 112.

Este perioada boncăluitului cerbilor

În această perioadă are loc boncăluitul cerbilor, ritual specific sezonului de împerechere. Sunetele produse de animale pot lua forma unor răgete sau strigăte puternice și pot fi surprinzătoare sau chiar înspăimântătoare pentru turiștii care nu le cunosc.

Potrivit Salvamont Suceava, probabilitatea ca zgomotele specifice boncăluitului să fie produse de un urs este foarte redusă.

Apel la 112 doar în situații de urgență

Salvamontiștii recomandă turiștilor să țină cont de acest fenomen natural atunci când se deplasează în zonele montane în această perioadă.

Totodată, Salvamont Suceava reamintește că numărul unic 112 trebuie apelat în situații reale de urgență.

Scroll to Top