Județul Suceava » Știri » 16 sancțiuni contravenționale pentru viteză excesivă în valoare de aproape 15.000 lei aplicate de polițiști în cadrul unei acțiuni blitz pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe calea unirii din municipiul Suceava

16 sancțiuni contravenționale pentru viteză excesivă în valoare de aproape 15.000 lei aplicate de polițiști în cadrul unei acțiuni blitz pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe calea unirii din municipiul Suceava

Viteza excesivă este una din principalele cauze generatoare a accidente rutiere grave.

Având în vedere numărul mare de evenimente rutiere care au avut loc în ultima perioadă de timp pe Calea Unirii din mun. Suceava, în zona Grup Școlar, ce au avut ca și cauză principală a producerii – viteza neadaptată la condițiile de drum, polițiștii din cadrul Biroului Rutier – Poliția Municipiului Suceava au organizat, în data de 9 Martie 2024, în intervalul orar 08:30 – 10:30 o nouă acțiune tip Blitz având drept scop prevenirea accidentelor rutiere pe sectorul de drum menționat.

Acțiunea vine în continuarea activităților din data de 25.02.2024, când pentru depășirea regimului legal de viteză și alte abateri au fost reținute șapte permise de conducere.

Și de această dată, în cadrul acțiunii din data de 09.03.2024, în doar două ore polițiștii au identificat 16 conducători auto care au depășit regimul legal de viteză pe segmentul de drum, fiind aplicate 16 sancțiuni contravenționale în valoare de 14.850 lei și puncte penalizare.

Din păcate, practic, la 7,5 minute, un șofer a fost surprins de aparatul radar al polițiștilor depășind viteza de deplasare și punând în pericol siguranța rutieră personală, a familiei dar și a altor participanți la trafic.

Acest tip de acțiuni punctuale vor fi continuate atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, scopul fiind creșterea gradului de siguranță rutieră și identificarea șoferilor care dau dovadă de iresponsabilitate încălcând legislația și punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

Polițiștii recomandă încă o dată șoferilor să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în situații de carosabil umed când aderența este scăzută. Este absolut necesară respectarea limitărilor de viteză conform semnalizărilor rutiere de pe segmentele de drum și adoptarea unei conduite preventive. Se recomandă, de asemenea, creșterea distanței de siguranță în mers între vehicule, evitarea manevrelor bruște și a frânărilor intempestive.

Nu utilizați telefonul mobil fără sistem hands-free și nu vă angrenați în alte activități care să vă distragă atenția. Nu consumați alcool sau substanțe interzise și vă urcați la volan.

Scroll to Top