Munții Rarău Giumalău

Sitului este amplasat în masivul muntos Rarău-Giumalău care face parte din Munţii Bucovinei, situaţi în nordul Carpaţilor Orientali, în bazinele hidrografice superioare ale Moldovei şi Bistriţei. Pădurile se cantonează în părţile mijlocii şi superioare ale versanţilor, în timp ce zonele inferioare sunt ocupate de pajişti. În porţiunea unde versanţii au înclinări puternice, prezenţa calcarelor a dus la formarea unor văi sub formă de canion şi stâncării, favorabile cuibăritului acvilei de stâncă şi chiar al câtorva dintre cele 2-5 perechi de buhă prezente în sit. În compoziţia pădurilor care acoperă 84% din suprafaţa sitului intră următoarele specii: molid, brad, fag, paltin de munte, pin silvestru, tisă, ulm de munte, scoruş de munte, mesteacăn, plop tremurător şi salcie de munte. Dintre acestea cele mai remarcabile prin dimensiunile atinse sunt bradul şi molidul. Exemplarele multiseculare de brad ajung până la diametrul de 140 cm şi până la înălţimi de 56 m, fiind impresionante prin vigoarea creşterii pe care le o la vârste de peste 200-300 de ani. Exemplarele bătrâne de molid nu ajung la dimensiunile bradului, diametrele cele mai mari nedepăşind 110 cm, din cauza longevităţii mai reduse şi a predispoziţiei mai ridicate la doborâturi de vânt. Aceste păduri seculare adăpostesc mai multe locuri de rotit ale cocoşului de munte, o specie de interes comunitar pentru conservare cu efective care ajung până la 30 de indivizi. Un număr de 35-40 de perechi de ieruncă cuibăresc tot în astfel de habitate, alături de care mai sunt prezente alte trei specii protejate în spaţiul european, minuniţa (12-17 perechi), ciuvica (25-30 de perechi) şi huhurezul mare (până la opt perechi). Această din urmă specie de prădător nocturn poate să coboare până în pădurile de amestec sau de foioase unde găseşte scorburi de dimensiuni mari pentru amplasarea cuibului. În pădurile de foioase sunt prezente cu densităţi mari speciile protejate de muscari (muscarul mic, până la 300 de perechi şi muscarul gulerat, până la 900 de perechi), dar şi 30-50 de perechi de caprimulg. Ciocănitoarea de munte este prezentă cu până la 45 de perechi în pădurile de conifere, iar celelalte trei specii (ciocănitoarea neagră, ghionoaia sură şi cea cu spate alb) preferă să cuibărească în pădurile de amestec şi mai ales în cele de foioase din sit. Toate cele patru specii sunt protejate în spaţiul european şi au ca habitat preferat pădurile naturale în care există suficienţi arbori uscaţi sau în curs de uscare de unde îşi extrag hrana formată din larve sau adulţi de insecte xilofage. Regimul lor alimentar e completat şi cu furnici (mai ales la ghionoaia sură), iar în perioada de iarnă sunt văzute consumând şi diverse seminţe. Deşi sunt specii rezidente, ciocănitorile pot efectua deplasări altitudinale în funcţie de anotimp, retrăgându-se la poalele versanţilor odată cu instalarea iernii în pădurile de la altitudine mai mare. O pasăre răpitoare care migrează odată cu împuţinarea hranei la sfârşitul verii este viesparul, din care se pot întâlni până la 20 de perechi cuibăritoare în pădurile de foioase cu multe luminişuri sau în cele înconjurate de pajişti. Dintre răpitoare mai sunt prezente şi şorecarul comun, vânturelul roşu, uliul porumbar şi ciuful de pădure. Alte specii care cuibăresc constant în pădurile din sit sunt sitarul de pădure, porumbelul gulerat, capîntortura, pupăza, porumbelul de scorbură, cucul şi o multitudine de păsări cântătoare aparţinând celor mai diverse specii dintre care amintim mugurarul, botgrosul, măcăleandrul, sturzul cântător, mierla neagră, cocoşarul, sturzul de vâsc, silvia mică, cea cu cap negru şi cea de zăvoi, graurele, cinteza de pădure, ochiul boului, pitulicea mică, privighetoarea roşcată, codroşul de pădure şi pitulicea sfârâitoare. În poienile din interiorul pădurilor sau în pajişti sunt prezente presura sură, mărăcinarul negru, ciocârlia de câmp şi prepeliţa. În zonele cu stâncării cuibăresc mai multe familii de corbi şi câteva perechi de brumăriţa de stâncă.