Întâmplător sau nu, aniversarea a 202 ani de la atestarea Poliței Române coincide cu ziua de naștere a lui Tudor, un copil cu rezultate foarte bune la învățătură, fără absențe și al cărui vis este să devină polițist.
Un copil în egală măsură deosebit prin rezultate la învățătură și disciplină dar și prin pasiunea față de tot ceea ce înseamnă ,,Poliție” și dreptate. Filonul valorilor sociale trebuie standardizat și promovat intens, astfel încât, în zi de sărbătoare, de Ziua Poliției Române și de Buna Vestire, dar și în momentul aniversar al lui Tudor, polițiștii i-au organizat un moment pe care nu îl va uita prea curând.
După un bine-meritat La mulți ani!, polițiștii suceveni au oferit un tort cu însemne stilizate ale poliției sărbătoritului. A fost momentul în care evenimentul a scăpat puțin de sub control, tot din vina noastră care nu am ținut cont de capacitatea de empatie a sărbătoritului și de dorința sa de a împărtăși bucuria aniversării cu ceilalți copii prezenți dar și cu familia. Cu toții au putut însă să se bucure de micile surprize pregătite de polițiști și de tortul aniversar.
Motocicleta de poliție și vedeta polițiștilor rutieri, autospeciala BMW, au mutat polul de interes din curtea casei sărbătoritului și au adus bucurie celor mici. Bucuroși și părinții că au predat hărmălaia polițiștilor, care s-au ridicat la rândul lor la înălțime și au intrat în jocul dezinvolt al copiilor.
A fost un moment frumos, în care s-au unit aniversarea a 202 ani de evoluție instituțională cu sărbătoarea zilei de naștere a unui tânăr ce reprezintă viitorul Poliției Române.