La data de 1 Aprilie 2024, în jurul orei 8:20, o femeie de 27 ani, din comuna Rădășeni, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209M de pe raza localității Rădășeni, l-a surprins și accidentat pe un pieton de 48 de ani din comuna Rădășeni, care era angajat neregulamentar în traversarea drumului.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Fălticeni. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând să i se recolteze probe biologice de sânge la Spitalul Municipal Fălticeni. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
La data de 1 Aprilie 2024, în jurul orei 12:50, un bărbat de 51 ani, din comuna Verești, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe strada Crinului de pe raza satului Corocăiești, comuna Verești, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, autoaccidentându-se. S-a procedat la examinarea sumară a bicicletei și s-a constatat că frânele acesteia nu erau funcționale, sens în care a fost sancționat contravențional. Biciclistul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. S-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

![[PUBLICITATE] Toți la masă](https://suceava.online/wp-content/uploads/2025/01/publicitate-banner-pe-toate-paginile.png)
![[PUBLICITATE] Toți la masă](https://suceava.online/wp-content/uploads/2025/01/publicitate-banner-pe-prima-pagina.png)