Începând cu data de 31 Martie 2024, polițiștii suceveni au operaționalizat și implementează noul sistem de verificare și legitimare, cu utilizarea unei aplicații informatice care oferă beneficii tehnologice și operative atât în activitatea profesională zilnică a polițiștilor cât și pentru principalul beneficiar – cetățeanul.
Verificarea se face imediat, cu ajutorul dispozitivelor mobile și aplicației informatice de mare acuratețe eDAC, rezulatele evidențiind mențiuni din bazele naționale și europene de date prin interconectare.
Interacțiunea cu cetățeanul este mult mai simplă, mai civilizată și mai eficientă.
Într-o singură zi, polițiștii au reușit identificarea unui minor căutat pentru o plecare voluntară încă din data de 22 Martie 2024, au indisponibilizat un autoturism ce figura urmărit la nivel european și au întocmit dosare penale ca urmare a senalărilor oferite în urma legitimărilor și verificărilor în vbazele de date interconectate.
Astfel, în cursul zilei precedente, în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Secției Numărul 7 Poliție Rurală Mălini au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate pe raza satului Slatina, iar cu ocazia verificării acestuia în aplicația eDAC a rezultat faptul că autoturismul figurează ca bun căutat pentru confiscare la nivel european. Polițiștii au procedat la indisponibilizarea autoturismului în curtea Poliției Municipiului Fălticeni, fiind întocmite documentele procedurale de cooperare europeană. De asemenea, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire ce urmează a fi soluționat procedural.
Tot în cursul zilei de ieri, în cadrul activităților de patrulare polițiștii au identificat un minor dispărut, în urma verificării datelor de stare civilă în aplicația eDAC stabilindu-se că este căutat ca urmare a unei plecări voluntare încă din data de 22 Martie 2024. Astfel, la ora 14:20, un minor de 17 ani a fost identificat de către o patrulă de poliție pe trotuarul adiacent DN 2H, în zona unui magazin din localitatea Putna. Din verificările efectuate prin aplicația eDAC, s-a stabilit că la data de 22 Martie 2024, minorul a plecat voluntar de la locuința asistentului maternal din comuna Frumosu. Cu ocazia verificărilor efectuate, minorul a declarat verbal faptul că a plecat de bunăvoie în data de 22 Martie 2024 din comuna Frumosu, satul Deia, iar în această perioadă s-a deplasat mai întâi în municipiul Suceava, unde a stat câteva zile la un prieten, după care s-a deplasat în comuna Putna în urmă cu circa cinci zile, unde a locuit la locuința unei rude. În această perioadă nu a fost victima vreunei infracțiuni și s-a dispus revocarea urmăririi minorului.
Tot la data de 5 Aprilie 2024, ora 23.05, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, în timp ce executau serviciul de patrulare pe raza cartierului Burdujeni, au oprit un autovehicul care se deplasa pe Calea Unirii. Utilizându-se aplicația eDAC, conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 29 ani, acesta a prezentat pentru control documentele autovehiculului. Procedându-se la verificarea în baza de date eDAC cu ajutorul dispozitivului mobil din dotare a reieșit faptul că permisul de conducere este suspendat. La verificările făcute a reieșit faptul că permisul este suspendat datorită faptului că o instanță de judecată a respins plângerea contravențională făcută de șofer pentru o faptă anterioară, iar datorită faptului că acesta nu a predat permisul de conducere în termenul legal s-a majorat suspendarea conform legislației în vigoare.
S-a procedat la testarea cu etilometrul rezultatul fiind 0,12 mg/l alcool pur in aerul expirat, fapt pentru care a fost sancționat contravențional.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de conducere fără permis și s-a aplicat sancțiune contravențională.