Miercuri, 10 Aprilie 2024, începând cu ora 17:00, în cadrul După-amiezilor francofone la Suceava, Alianța Franceză din Suceava, în colaborare cu Liceul Tehnologic Vasile Gherasim din Marginea, organizează activitatea Les symboles traditionnels de Pâques.
Activitatea, coordonată de Mihaela Petronela Scutariuva, vareuni un număr de 12 elevi din clasa a V-a A, de la Liceul Tehnologic Vasile Gherasim din Marginea, care au început în acest an școlar studiul limbii franceze. Aceştia vor descoperi, într-o manieră ludică, elemente pascale specifice, dar și elemente comune celor două culturi, românească și franțuzească, prin jocuri de creație, de fantezie, de memorie, ghicitori, desene, rebusuri. Printre activităţile prevăzute se numără şi un concurs cu premii-surpriză precum și o vânătoare de ouă din ciocolată în spaţiul primitor al Alianţei Franceze din Suceava.
Prin activitatea propusă, Mihaela Petronela Scutariu doreşte să promoveze valorile culturale comune celor două ţări, România şi Franţa, și să încurajeze elevii să descopere şi să respecte tradițiile specifice altor culturi. De asemenea, un alt obiectiv al activității, este încurajarea creativității şi a exprimării în limba franceză într-un context informal și motivant pentru elevi aflați la început de drum francofon.