În perioada 9-10 Mai 2024, Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava a participat la INOVA-YOUTH, cea mai mare expoziție de inovații pentru tinerii pasionați de inventică din Europa Centrală.
Evenimentul, la care au fost prezenți peste patru sute de elevi şi studenţi din Croaţia, România şi Ungaria, a fost organizat de Asociația Inventorilor din Zagreb, Facultatea de Inginerie Mecanică și Arhitectură Navală din cadrul Universității din Zagreb și mai multe asociații ale tinerilor inventatori.
Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava a fost reprezentată de o echipă formată din Flutur Daniel Iulian, Baciu Florin George și Ciuciudău Gabriel Gheorghe, studenți în anul IV la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, specializarea Energetică și Tehnologii Informatice. Aceștia au prezentat un proiect intitulat Solar Mind, un concept nou, dedicat panourilor fotovoltaice, care integrează o serie de senzori și inteligența artificială pentru a putea aproxima durata de viață a acestora prin nivelul de degradare identificat și pentru a sesiza posibile defecte ce pot apărea în funcționarea lor. Conceptul propus se va regăsi într-un produs ce va trimite notificări în timp real către echipa de mentenanță care deservește instalația fotovoltaică în cazul în care parametrii monitorizați vor atinge o valoare critică incompatibilă cu funcționarea în zona de randament maxim. Un avantaj al acestei soluții se referă la posibilitatea de colectare și stocare a parametrilor instalației fotovoltaice și, în același timp, va putea identifica acel panou fotovoltaic care funcționează cu parametri necorespunzători. Printr-o dezvoltare ulterioară, se propune deconectarea automată a panoului fotovoltaic din circuitul principal al instalației fotovoltaice, atunci când se identifică o problemă majoră în funcționare, care poate conduce la apariția unui incendiu sau la reducerea semnificativă a parametrilor de șir.
La finalul procesului de jurizare, proiectul Solar Mind, propus şi dezvoltat de cei trei studenţi suceveni, a fost premiat cu medalie de aur şi premiul special al salonului INOVA-YOUTH.