Astăzi, 12 Mai 2024, a avut loc un incendiu la o hală a unui operaror economic cu profil de producție tâmplărie din PVC din orașul Salcea.
Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bucovina al județului Suceava, au ars acoperișul construcției și o parte din utilajele și bunurile din interior, pe o suprafață de aproximativ 1.800 de metri pătrați.
Au fost salvate restul construcțiilor, documente ale societății, echipamente electrice și electronice, obiecte de mobilier și altele.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric generat de un conductor electric defect.