În perioada 29 Mai 2024 – 2 Iunie 2024, la Suceava s-a desfășurat cea de-a IV-a ediție a Olimpiadei Naționale de Creativitate Științifică organizată de Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava și Societatea Științifică Cygnus.
Ediția din acest an s-a bucurat de participarea a 251 de elevi, categoriile juniori și seniori, provenind din 32 de județe ale țării, cu 113 proiecte prezentate la cele trei secțiuni: Științe fundamentale, Științe aplicate și Tehnologia informației. Menționăm faptul că la această ediție s-a înregistrat cel mai mare număr de participanți, un interes deosebit fiind generat de secțiunea Științe aplicate pentru seniori, unde cei 62 de elevi calificați au prezentat 28 de proiecte, față de cele 12 proiecte realizate de 16 elevi la ediția de anul trecut.
Premiile au constat în diplome și sume de bani, oferite de Ministerul Educației (600 lei / premiul I /elev; 400 lei / premiul II / elev; 200 lei / premiul III /elev), medalii de aur, argint și bronz, oferite de organizatorii locali, 6 diplome speciale, oferite de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, și 20 de tablete, oferite de Fundația Umanitară ASSIST. Proiectele care au câștigat locul I în cadrul celor trei secțiuni au fost:
A. Științe fundamentale
Seniori: Locul I – Județul Galați, Proiect: Help Albinuța. Proiectul introduce un concept inovator, cel al stupilor inteligenți. Echipamentele industriale de recoltare a mierii din fagure distrug ouăle care nu au eclozat, ceea ce duce la o reducere masivă a populației de albine. Soluția propusă realizează, cu ajutorul unei camere video, un sistem de diferențiere între zonele cu miere și cele cu larve, astfel încât sistemul de colectare automată a mierii, montat pe fiecare stup inteligent, să evite distrugerea zonelor cu larve. Costurile de implementare sunt relativ reduse (aproximativ 750 lei).
Juniori: Locul I – Județul Iași, Proiect: Studiu privind modificarea unor parametri ai apei din râul Bahlui la trecerea prin orașul Iași. Proiectul analizează o serie de parametri utilizați pentru monitorizarea calității apei râului Bahlui, pentru a identifica eventuale surse de poluare și a evalua impactul asupra ecosistemului acvatic. Au fost prelevate probe în mai multe locații: una la intrarea în orașul Iași, în dreptul podului din zona localității Banu, trei în oraș, în zona Pod Arcadia, zona Pod Podu Roș, zona Pod Metalurgie, precum și la ieșirea din oraș, în zona Pod Dancu. Monitorizarea s-a efectuat în decursul lunilor octombrie, noiembrie, decembrie 2023 și februarie-martie 2024. Parametrii apei, cum ar fi duritatea, alcalinitatea și nivelurile de azot, au arătat variații semnificative în zonele menționate, reflectând diferitele presiuni asupra ecosistemului acvatic, în funcție de localizarea în oraș.
B. Științe aplicate
Seniori: Locul I – Județul Suceava, Proiect: Kinetic Assemblies. Proiectul oferă o soluție completă pentru producerea plăcilor imprimate la scară medie. Motivația principală pentru crearea acestui dispozitiv a fost dorința de a integra mai multe subsisteme separate într-un singur aparat modular. Astfel, elevii au reușit să combine într-un singur aparat operațiunile de aplicare a pastei, selectare și plasare a componentelor și încălzirea plăcii finalizate. Fiecare dintre aceste operațiuni este în mod obișnuit realizată de un aparat separat. Soluția propusă are un cost considerabil mai mic decât în cazul mașinilor existente pe piață.
Juniori: Locul I – Județul Bihor, Proiect: Orgă de lumini. Proiectul este destinat creării unui ambient original într-o încăpere, în funcție de ritmul muzicii. Au fost puse în valoare abilitățile de realizare a schemelor electrice, de identificare și dimensionare a pieselor, de montare a pieselor, de testare și de punere în funcțiune. Acest proiect se poate adapta mai multor domenii, în funcție de necesități: iluminatul microculturilor, terapie medicală, audio-video.
C. Tehnologia informației
Juniori: Locul I – Județul Vaslui, Proiect: Fire Fighter. Proiectul constă într-un robot care poate detecta focul prin intermediul unui senzor de foc/căldură și îl poate stinge cu ajutorul unei pompe și a unui servomotor care să directioneze apa către foc. De asemenea, Fire Fighter se poate deplasa către locul incendiului pe roți acționate de motoare. Scurgerile de gaze sunt detectate cu ajutorul unui senzor de gaz. Astfel, atunci când Fire Fighter detectează un incendiu sau o scurgere de gaze, acesta va avertiza proprietarul printr-un mesaj scris pe telefonul mobil. La realizarea proiectului s-au folosit placa Arduino UNO și platforma Arduino, iar codarea s-a făcut prin limbajul de programare C++. Acest proiect își propune rezolvarea problemelor comunității, iar creativitatea juniorilor confirmă faptul că tinerii sunt ancorați în realitățile contemporane.
Seniori: Locul I – Județul Sibiu, Proiect: The Search for the Time Travelling Dog. Jocul interactiv educativ The Search for the Time Travelling Dog își propune să faciliteze învățarea limbilor străine (engleză, franceză, germană) într-un mod captivant și accesibil. Inspirat de jocurile RPG, precum Undertale, și aplicația pentru învățarea limbilor străine Duolingo, proiectul introduce o notă de originalitate prin fuzionarea unui joc de rol și a unei aplicații educative. Povestea captivantă și distractivă, precum și interfața prietenoasă fac din acest joc unul foarte atractiv și accesibil pentru toate categoriile de vârstă.