Astăzi, 5 Mai 2024, a avut loc o ședință tehnică a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava prezidată de către prefectul Gheorghe Alexandru Moldovan și la care au mai participat colonelul Costică Ghiață, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bucovina al județului Suceava și Gheorghe Lupeș, coordonatorul echipei acces rețea al Delgaz Grid SA – Suceava.
În cadrul ședinței s-au analizat unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 și a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024, cu privire la spațiile/construcțiile destinate funcționării secțiilor de votare din județ.
Astfel, s-a dispus asigurarea și distribuirea în teritoriu a unor surse de alimentare cu energie electrică de rezervă din dotarea Inspectoratului pentru situații de urgență și a Delgaz Grid, pentru ca timpii de reacție în cazul apariției unor întreruperi de alimentare cu energie de la sistemul electric național să fie cât mai reduși.
Măsura dispusă a avut la bază inclusiv prognoza meteo din perioada imediat următoare, când sunt posibile manifestări specifice instabilității atmosferice.