Astăzi, 19 Iunie 2024, pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni au intervenit în urma unei explozii neurmată de incendiu care s-a produs într-o gospodărie din orașul Liteni.
Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bucovina al județului Suceava, la fața locului, s-au deplasat o autospecială de stingere, cu accesorii pentru descarcerare, dar și un echipaj SMURD.
Cel mai probabil, deflagrația s-a produs din cauza acumulărilor de gaze, rezultate în urma unor defecțiuni ale instalației aferente buteliei de aragaz.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale importante. Bucătăria de vară a fost distrusă în totalitate, inclusiv bunurile din interior. De asemenea, au fost afectate elemente de construcție și de tâmplărie de la casa de locuit.