Administrația Națională de Meteorologie a emis două atenționări meteorologice pentru județul Suceava.
Prima anteționare este de cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat în data de 1 Iulie 2024. În Crișana, Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală și în Moldova se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi în general de 35-37 de grade, pe arii restrânse mai ridicate în sud și în est. Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
A doua anteționare este de cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 2 Iulie 2024, ora 10:00, 3 Iulie 2024, ora 10:00. În sudul Banatului, Oltenia, Transilvania, cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei, local în Maramureș, precum și la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 50-70 km/h), vijelii, grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50 l/mp.
Miercuri, 3 Iulie 2024, manifestările de instabilitate atmosferică vor continua, mai ales în centrul și estul țării.