La 6 Iulie 2024, ora 1:15, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu și desfășurând activități pe linie rutieră, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa pe DJ 178B de pe raza comunei Dornești, șoferul nerespectând semnalul și sporind viteza de deplasare, încercând să fugă.
Imediat echipajul a intrat în urmărire, reușindu-se blocarea vehiculului. Conducătorul autoturismului a fost identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 29 ani, domiciliat în comuna Satu Mare.
Șoferul a precizat faptul că nu are asupra sa documentele personale sau ale autoturismului pe care îl conduce, însă au fost efectuate verificări cu ajutorul aplicației eDAC, stabilindu-se identitatea bărbatului și valabilitatea documentelor de circulație.
Deoarece șoferul emana halenă alcoolică, i s-a adus la cunoștiință faptul că urmează să fie testat cu aparatul etilotest pentru a se stabili cu exactitate concentrația alcoolică.
Acesta a refuzat, precizând faptul că nu dorește să fie testat cu aparatul etilotest, sens în care a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți – Compartimentul Primiri Urgențe, pentru a-i fi prelevate probe biologice de sânge în vederea stabilirii prezenței alcoolului în sânge, respectiv în caz pozitiv concentrația de alcool în sânge.
Ajunși la Spitalul Municipal Rădăuți – Compartimentul Primiri Urgențe, în prezența medicului de gardă, șoferul a refuzat prelevarea de probe biologice, fiindu-i adus la cunoștință în prealabil faptul că acest fapt constituie infracțiune, respectiv refuzul sau sustragerea de la prelevarea de monstre biologice.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de monstre biologice. Totodată, șoferul a fost sancționat contravențional cu suma de 3.345 lei.