Județul Suceava » Știri » 16 animale salvate și ordine de plasare în adăpost emise de polițiști

16 animale salvate și ordine de plasare în adăpost emise de polițiști

La data de 5 Iulie 2024, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor – IPJ Suceava, s-au sesizat cu privire la faptul că mai multe animale se află într-o stare necorespunzătoare, fără hrană și apă în cantități suficiente, respectiv fără un adăpost corespunzător, la proprietatea unei femei, domiciliată la o casă din municipiul Suceava.

16 animale salvate și ordine de plasare în adăpost emise de polițiști

Polițiștii au documentat cauza și în data de 8 Iulie 2024, ora 9:00, s-au deplasat la locuința femeii de 74 ani, din mun. Suceava, în vederea efectuării unui control de specialiate, fiind identificate 12 exemplare canine adulte, opt femele și patru masculi, precum și un număr de patru exemplare feline adulte, două femele și doi masculi, pe care propietara, datorită vârstei înaintate și lipsei posibilităților financiare, nu le putea îngriji, acestora nefiindu-le acordate condițiile de bunăstare, respectiv apă și hrană în cantități suficiente, adăpost corespunzător și tratamente medicale, exemplarele canine nefiind microcipate și sterilizate.

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au emis ordine de plasare a tuturor animalelor în adăpost pentru o perioadă de 45 zile, în conformitate cu prevederile art. 241 alin.(2) lit.g) din Legea 205/2004 privind protecția animalelor –republicată, pentru un număr total de 16 animale.

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, au procedat și la sancționarea contravențională a femeii.

Scroll to Top