La data de 9 August2024, în jurul orei 21:00, un echipaj de poliție din cadrul SPR 3 Marginea, acționa pe raza de competență pentru prevenirea accidentelor rutiere și faptelor antisociale.
Astfel, a fost identificat în trafic, un autoturism care se deplasa în viteză pe direcția Rădăuți – Volovăț.
Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire și întrucât conducătorul auto nu s-a conformat s-a procedat la inițierea urmăririi vehiculului cu utilizarea semnalelor acustice și luminoase.
În paralel, polițiștii echipajului aflat în urmărire au solicitat prin stație sprijinul unui alt echipaj, aflat în serviciu din cadrul Compartimentului Rutier Rădăuți. Polițiștii echipajului aflat in urmărire au somat prin sistemul acustic șoferul să oprească, însă acesta a refuzat, sporind în mod constant viteza de deplasare, încercând să beneficieze de avantajul tehnic al motorizării vehiculului condus.
Polițiștii nu au utilizat armamentul din dotare, întrucât din cauza vizibilității reduse nu se putea stabili o eventuală prezență în habitaclu și a unor alte persoane, eventual posibili minori.
De asemenea, viteza excesivă cu care rula șoferul urmărit putea genera un risc rutier sporit atât pentru șofer cât și pentru alți participanți la trafic.
Polițiștii aflați în urmărire au ținut legătura în dinamică prin stațiile de comunicație cu echipajul rutier, transmițându-le în permanență traseul de deplasare și aspectele de interes operativ, stabilind formarea unui blocaj rutier in apropierea unui sens giratoriu, cu montarea dispozitivului baraj extensibil cu țepi tip SPIKE aflat în dotare.
După folosirea dispozitivului și penetrarea anvelopelor, autovehiculul urmărit a încercat să își continue deplasarea “pe jante” pe raza comunei Volovăț, unde șoferul a fost nevoit să abandoneze autoturismul, încercând să fugă. Acesta a fost urmărit pedestru de către polițiști, iar după cca 150m a fost imobilizat și încătușat.
Polițiștii au constatat că în vehicul se afla doar șoferul, respectiv un tânăr de 25 de ani domiciliat în comuna Volovăț. Acesta nu a putut preciza în mod concret de ce nu a oprit la semnalul polițiștilor.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu o amenzi în valoare de circa 11.000 lei, iar pentru abaterile rutiere (nerespectarea dispozițiilor polițistului rutier, depasire neregulamentara, neacordare prioritate vehicule…) s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru 270 zile.