Polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier – Poliția Municipiului Suceava au controlat peste 130 de motociclete și au ridicat 20 de certificate de înmatriculare pentru sisteme de evacuare neomologate care poluează fonic și pentru defecțiuni tehnice.
În ultimele trei zile, la nivelul Poliției Municipiului Suceava s-a organizat o acțiune care a urmărit diminuarea nivelului de victimizare a populației în legătură cu poluarea fonică și respectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 republicată și a Legii nr. 121/2019 privind evaluarea și gestionare zgomotului ambient și asigurarea unui climat de siguranță și fluență a traficului rutier.
Totodată, starea tehnică a vehiculelor care circulă pe drumurile publice reprezintă un factor important în ceea ce privește siguranța circulației, implicarea într-un accident rutier putând fi datorată deficiențelor tehnice ale autovehiculelor.
Astfel, pentru a îmbunătăți climatul de ordine și siguranță publică și în vederea diminuării riscului rutier, pentru prevenirea și descurajarea faptelor de natură contravențională, asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe linia respectării legislației rutiere de către conducătorii de mopede și motociclete, în data de 12 August 2024, între orele 19:00 – 21:00, 13 August 2024 între orele 22:30 – 00:30, 14 August 2024, intervalul orar 19:00 – 21:00, lucrătorii Poliției Municipiului Suceava, împreună cu structurile subordonate, respectiv Biroul Rutier Suceava, lucrătorii din cadrul Secțiilor de poliție Burdujeni, Șcheia și Ipotești, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Suceava și lucrători din cadrul Regia Autonome – Registrul Auto Român Suceava, au acționat pe raza municipiului Suceava și a localităților limitrofe.
Au acționat 48 de polițiști rutieri, cu autospecialele din dotare dar și echipaje moto de poliție.
Au fost controlate 131 de motociclete și au fost aplicate 64 de sancțiuni contravenționale în valoare de 25.785 lei.
De asemenea, au fost reținute permisele de conducere pentru doi motocicliști și au fost retrase 20 de certificate de înmatriculare pentru modificări neomologate aduse sistemelor de evacuare care poluează fonic și pentru defecțiuni tehnice.