Astăzi, 29 August 2024, a avut loc un accident rutier între două autoturisme în loalitatea Drăgușeni.
Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bucovina al județului Suceava, la fața locului s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială de transport victime multiple, cu sprijinul a șapte echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
În eveniment au fost implicate nouă persoane, printre care și cinci minori. Două dintre persoane, o femeie și un copil, au rămas încarcerate.
În urma evaluării celor implicați în eveniment, toate cele nouă persoane, conștiente și cooperante, au necesitat îngrijiri medicale.
Pompierii au extras cele două victime încarcerate și le-au predat echipajelor medicale și paramedicale.
După stabilizare, cele nouă victime au fost transportate la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.