Siguranța copiilor în mediul școlar este pentru instituția noastră o prioritate de necontestat.
Prin respectarea strictă a măsurilor de prevenire a incendiilor și prin instruirea adecvată a elevilor și a personalului, putem asigura un mediu sigur și protejat pentru toți cei implicați în procesul educațional.
În anul școlar precedent, ISU Suceava a derulat acţiuni orientate spre consolidarea protecţiei în instituțiile de învățământ astfel încât, consecinţele tipurilor de risc să fie reduse, iar starea de normalitate să fie restabilită în cel mai scurt timp.
Activităţile desfășurate în perioada de referință au vizat permanent îndeplinirea funcţiilor de coordonare, îndrumare, control, acordare de asistenţă tehnică de specialitate pentru prevenirea producerii situaţiilor de urgenţă, informarea preventivă şi pregătirea cadrelor didactice și a elevilor referitoare la comportarea în situaţii de urgenţă, precum şi avizarea – autorizarea privind securitatea la incendiu a clădirilor cu destinația învățământ.
ISU Suceava, prin personalul inspecţiei de prevenire a executat și execută permanent controale și verificări la unitățile de învățământ din județ, iar acolo unde identifică neconformități pe linia apărării împotriva incendiilor și protecției civile, depune eforturi, împreună cu factorii de răspundere de la nivel local și județean, pentru remedierea acestora cât mai rapid cu putință, iar dacă este cazul, aplică măsura sancționării contravenționale a responsabililor.
Menționăm faptul că, atunci când este posibil, controalele desfăşurate includ şi executarea de exerciţii de alarmare-evacuare, cu angrenarea elevilor, a cadrelor didactice şi a personalului auxiliar, pentru formarea deprinderilor acestora în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, cât și activităţi de informare preventivă şi educare a elevilor în ceea ce privește comportamentul în cazul producerii unui incendiu sau a altor situaţii de urgenţă.
Unităţile de învăţământ reprezintă o categorie aparte, prin prisma faptului că aceste categorii de obiective sunt frecventate de același public. Prin activităţile de informare preventivă pe care instituţia noastră le desfăşoară permanent, s-a încercat ca beneficiarii (preşcolarii, elevii, profesorii şi personalul auxiliar) să cunoască specificul clădirii, unde sunt amplasate mijloacele de apărare împotriva incendiilor, căile de evacuare, locul de întâlnire în caz de incendiu etc.
Toate aceste activități, desfășurate sub coordonarea cadrelor unității noastre, au ca țintă asigurarea climatului de siguranță în școli, dar și instruirea copiilor, a tinerilor și a personalului din cadrul unităţilor de învăţământ, fapt pentru care am mizat foarte mult pe interacțiunea directă cu aceștia, pentru obținerea rezultatelor pe care ni le dorim cu toții în ceea ce privește educația, pregătirea și comportamentul adecvat în cazul în care ne confruntăm cu anumite pericole.
De asemenea, echipajele operative de pompieri militari efectuează periodic misiuni de recunoaştere în teren la instituții de învățământ, verificând căile de acces la aceste obiective, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi, mijloace de primă intervenție şi alte aspecte de interes operativ.
Pe lângă exercițiile practice, pompierii militari au fost alături de copii, cu ocazia diferitelor evenimente ori programe școlare sau la invitația cadrelor didactice, purtând discuții deschise și constructive cu aceștia, menite să sporească cunoștințele și aptitudinile elevilor în domeniul situațiilor de urgență.
ISU Suceava va continua executarea activităților specifice de control și îndrumare, atât pentru asigurarea desfășurării anului școlar 2024-2025 în siguranță, cât și pentru respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor.
Pe lângă controalele de specialitate, periodic, vor avea loc exerciţii de alarmare şi evacuare în situaţii de urgenţă (în majoritatea dintre acestea fiind exersat modul de comportare în cazul producerii unui incendiu sau cutremur), instruiri, convocări, ședințele de lucru și recunoașteri în teren pentru stabilirea și/sau actualizarea concepției de intervenție.
Referitor la procesul de autorizare din punctul de vedere al securităţii la incendiu, personalul Inspecţiei de Prevenire a venit în întâmpinarea beneficiarilor, pentru soluţionarea situaţiilor existente şi acordarea asistenţei tehnice de specialitate necesare.
La nivelul județului Suceava, din totalul celor 874 de clădiri cu destinația de unități de învățământ, 420 nu fac obiectul autorizării, 249 au obținut autorizația de securitate la incendiu, iar 51 dețin avizul de securitate la incendiu, fiind în diferite etape ale procesului de avizare – autorizare.
Contactul nostru cu instituțiile de învățământ este permanent, scopul nostru fiind acela de a forma o echipă, care împreună, să găsească cele mai eficiente și mai rapide soluții, astfel încât școlile în care învață copiii noștri să reprezinte un mediu sigur.
Un lucru important pe care dorim să-l subliniem este faptul că, beneficiarul este exclusiv responsabil pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.
Avizele/autorizaţiile de securitate la incendiu se eliberează pentru construcţii noi sau pentru dezvoltarea (extinderea), modernizarea ori pentru schimbarea destinaţiei celor existente (art. 30, alin. 1 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările ulterioare).
Categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării/autorizării privind securitatea la incendiu se stabilesc în funcţie de categoria de importanţă, regimul de înălţime, destinaţie, suprafeţe construite desfăşurate, număr de utilizatori etc.
Precizăm că unitățile de învățământ nu intră sub incidența H.G. nr. 915/2015 privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcționarii ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, în sensul în care nu poate fi dispusă măsura complementară de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor care nu au autorizaţie de securitate la incendiu.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava își manifestă, și pe această cale, disponibilitatea acordării asistenței tehnice de specialitate în vederea obținerii avizului/autorizației de securitate la incendiu și vă reamintim că, începând cu 1.01.2024, documentațiile de avizare/autorizare privind securitatea la incendiu și protecția civilă se pot depune în format electronic la adresa avizareautorizare@pompierisv.ro.
Asigurarea siguranței în școli nu este pentru noi doar un obiectiv, ci și o obligație morală față de viitorul generațiilor noastre. Cu toții avem copii și de aceea trebuie să fim vigilenți și responsabili în toate acțiunile noastre, pentru ca fiecare instituție de învățământ să rămână un loc de învățare sigur și fără riscuri.