În perioada 18-20 Septembrie 2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – IPJ Suceava au acţionat pentru combaterea activităţilor de contrabandă cu produse accizabile.
Acțiunile s-au desfășurat pe raza de competență a municipiului Suceava, municipiului Câmpulung Moldovenesc și orașului Gura Humorului, cu localitățile arondate. Au fost verificate 64 de autovehicule și au fost legitimate 68 de persoane. Au fost aplicate trei sancțiuni contravenţionale în valoare de 20.000 lei și a fost constatată o infracțiune de contrabandă. Tot în cadrul acțiunii a fost desfășurată și o percheziție domiciliară și a fost confiscată cantitatea totală de 58.080 bucăți țigarete în valoare de 55.176 lei dar și cantitatea de 42 litri alcool în valoare de circa 1260 lei, precum și sume de bani în numerar.
Astfel, la data de 20 Septembrie 2024 polițiștii din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii traficului ilicit cu țigarete de proveniență extracomunitară dar și alte produse accizabile pe raza Complexului Comercial Bazar din municipiul Suceava, ocazie cu care a fost identificată o femeie care deținea în mai multe chioșcuri cantitatea de 24.940 bucăți țigarete, de proveniență extracomunitară, diferite mărci și 16 recipiente din plastic, a câte un litru fiecare, ce conțin un lichid incolor cu miros specific de alcool. În vederea continuării cercetărilor a fost ridicată și suma de 900 de lei. În continuarea activităților specifice derulate a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară pe raza municipiului Suceava având ca obiect săvârșirea infracțiunii de contrabandă, ocazie cu care a fost identificată și ridicată în vederea continuării cercetărilor cantitatea totală de 29.120 bucăți țigarete de proveniență extra comunitară și duty-free, sigilate, diferite mărci, în valoare de circa 27.664 lei. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – IPJ Suceava, sub supravegherea procurorului de caz, cu privire la săvârșirea infracțiunii de contrabandă, urmând a se dispune măsuri procedurale cu privire la persoana depistată, conform dispozițiilor procurorului de caz.