Județul Suceava » Știri » Dosare penale la regimul rutier întocmite de către polițiști

Dosare penale la regimul rutier întocmite de către polițiști

La data de 21 Septembrie 2024, orele 17:05, polițiștii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Mălini în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, desfășurând activități în cadrul acțiunii BLOCADA pe raza Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei, au oprit pentru control pe DJ 155A pe raza satului Bogdănești, comuna Bogdănești, un autoturism condus de către un bărbat de 26 ani din satul Spătărești, comuna Fântâna Mare, și întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând valoarea de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

La 21 Septembrie 2024 ora 23:15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni în timp ce se deplasau pe Bulevardul Revolutiei din municipiului Fălticeni au fost sesizați de către două persoane ce au observat un conducător auto posibil aflat sub influența băuturilor alcoolice. Cu ocazia identificarii autoturismului s-a constatat că la volan se afla un bărbat de 34 ani din municipiul Fălticeni care emana halenă alcoolică. Conducatorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltatarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de conducere sub influența alcoolului.

La 21 Septembrie 2024, ora 21:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Salcea se aflau in exercitarea atribuțiunilor de serviciu, respectiv supravegherea și controlul traficului rutier pe raza localitatii Siminicea în vederea depistării conducătorilor auto care săvârşesc abateri la regimul rutier, moment în care au fost informați cu privire la faptul că pe raza satului Dumbrăveni, comuna Dumbrăveni, pe strada care duce către satul Verești, în șanțul adiacent străzii, se află un autoturism parțial blocat. Cu ocazia deplasării la fața locului, respectiv pe raza satului Dumbrăveni, în șanțul din partea dreaptă a DJ 208B, la aproximativ 200 m de ieșirea din localitate spre satul Verești, comuna Verești, a fost identificată o persoană de sex masculin care a fost legitimată stabilindu-se că este un bărbat de 64 ani, cu domiciliul în satul Dumbrăveni. Totodată, în apropierea acestuia, a fost identificat și autoturismul care se afla căzut în șanțul din partea dreaptă a drumului, perpendicular cu acesta. Acesta nu era asigurat, având portiera corespondentă postului de conducere în poziția deschis. Având în vedere faptul că bărbatul emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest din dotare indicând o alcoolemie de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la Spitalul Clinic Județean Suceava, secţia UPU, unde, pentru stabilirea alcoolemiei, i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge. De asemenea, în urma verificărilor în bazele de date s-a constatat faptul că șoferul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La 22 Septembrie 2024, ora 3:49, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei au oprit pentru control pe DJ 155 A, în satul Bogdănești, autoturismul condus de către un bărbat de 25 ani din comuna Râșca. Având în vedere faptul că șoferul emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de conducere sub influenţa alcoolului.

Scroll to Top