Județul Suceava » Știri » ANM a emis două atenționări meteorologice pentru județul Suceava

ANM a emis două atenționări meteorologice pentru județul Suceava

Administrația Națională de Meteorologie a emis două atenționări meteorologice pentru județul Suceava.

ANM a emis două atenționări meteorologice pentru județul Suceava

Prima anteționare este de cod galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului pentru perioada 29 Septembrie 2024, ora 8:00, 29 Septembrie, ora 20:00. În intervalul menționat, aversele se vor extinde în cea mai mare parte a țării și local în regiunile sudice vor fi însoțite de descărcări electrice. Izolat vor fi vijelii și va cădea grindină. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25-40 l/mp și local de peste 50 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45-65 km/h. În Moldova și estul Munteniei temporar vor fi și rafale de peste 70 km/h. Vremea se va răci accentuat în toată țara.

ANM a emis două atenționări meteorologice pentru județul Suceava

A doua anteționare este de cod portocaliu de ploi torențiale și abundente și intensificări ale vântului pentru perioada 29 Septembrie 2024, ora 20:00, 30 Septembrie 2024, ora 10:00. În intervalul menționat, în Moldova, Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei, estul și sud-estul Transilvaniei, vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40-60 l/mp și local peste 70 l/mp. Vântul va avea intensificări, temporar cu rafale în general de 70-85 km/h.

Scroll to Top