Județul Suceava » Știri » Sancțiuni în valoare de peste 130.000 lei aplicate de către polițiști în cadrul unei acțiuni rutiere pe segmentele de drum din zona Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei

Sancțiuni în valoare de peste 130.000 lei aplicate de către polițiști în cadrul unei acțiuni rutiere pe segmentele de drum din zona Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei

Pentru creșterea gradului de disciplină rutieră la nivelul județului Suceava, Serviciul Rutier împreună cu lucrători din cadrul Biroului Rutier, Compartimentul Rutier Câmpulung Moldovenesc și Compartimentul Rutier Vatra Dornei, au acționat în ziua de 30 Octombrie 2024, intervalul orar 10:00 – 18:00, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave având ca scop diminuarea factorilor de risc privind victimizarea populației prin accidente rutiere.

La acțiune au participat șase echipaje de poliție cu 12 polițiști rutieri, poziționarea în teren efectuându-se în dinamică și prin adaptare la valorile de trafic.

În cadrul acțiunii au fost testați cu aparatele de detectare a consumului de alcool sau substanțe interzise 126 de conducători auto.

Pentru încălcarea legislației rutiere, au fost aplicate 144 de sancțiuni contravenționale în valoare de 135.970 lei.

Totodată, au fost reținute 12 permise de conducere pentru depășirea regimului legal de viteză sau efectuarea de depășiri neregulamentare.

Pentru defecțiuni tehnice, lipsă RCA sau lipsă ITP au fost reținute și opt certificate de înmatriculare, polițiștii dispunând și imobilizarea unui vehicul de transport mărfuri pentru intervenții neomologate asupra aparatului tahograf.

Scroll to Top