La data de 15 Noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Suceava au pus în executare 25 de mandate de percheziție domiciliară, din care 18 pe raza județului Suceava, cinci pe raza județului Neamț, una pe raza județului Botoșani și una pe raza județului Bacău.
Perchezițiile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, fiind documentată activitatea infracțională a mai multor persoane în perioada aprilie 2024 – până în prezent, persoanele fiind bănuite de săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și infracțiuni asimilate la codul fiscal, faptele vizând introducerea ilegală în țară, depozitarea, transportul și comercializarea ilicită a produselor accizabile, respectiv alcool și țigarete.
Perchezițiile domiciliare au urmărit identificarea și ridicarea de bunuri interzise la deținere, înscrisuri, valori și sisteme informatice sau de stocare a datelor, utilizate sau rezultate în urma săvârșirii infracțiunilor, în vederea coroborării probelor și mijloacelor de probă și întăririi probatoriului în cauză.
Acțiunea desfășurată a avut ca parte integrantă și un moment operativ, respectiv capturarea în trafic în dimineața de 15 Noiembrie 2024, în jurul orei 7:30, a unui autoturism utilizat de către persoanele implicate, autoturismul fiind condus de către un bărbat de 54 de ani, din municipiul Fălticeni, în interiorul vehiculului fiind identificată o cantiate mare de țigarete de proveniență extracomunitară.
Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Totodată, în urma punerii în executare a celor 25 de mandate de percheziție domiciliară, polițiștii au ridicat 109.820 bucăți țigarete de contrabandă (în valoare de aproximativ 95.000 lei) și cca. o tonă de alcool.
De asemenea, au fost ridicate la percheziții aproape o sută de articole pirotehnice, cantități de detergenți cu suspiciune de contrafacere și alte bunuri, dispozitive informatice și electronice și înscrisuri care interesează cauza.
Totodată, polițiștii au dispus indisponibilizarea unui autoturism în valoare de 20.000 lei.
Valoarea totală a bunurilor confiscate este de circa 155.000 lei.
Cercetările sunt continuate de către lucrătorii de poliție judiciară din cadrul IPJ Suceava – Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente, în vederea identificării tuturor făptuitorilor și a stabilirii întregii stări de fapt din jurul activității infracționale, precum și în vederea tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate.
Efectuarea urmăririi penale in rem este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.