În perioada 21-22 Noiembrie 2024, Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava organizează, alături de partenerii săi, cea de a noua ediţie a concursului studenţesc în domeniul securităţii informatice CTF-USV.
Competiţia este organizată online, într-un format tip CTF (Capture The Flag), şi are în vedere dezvoltarea de soluţii de penetrare a unor bariere de securitate într-un mediu de comunicaţie delimitat, în scopul descoperirii unor breşe electronice şi identificării soluţiilor şi metodelor optime de protejare a informaţiei împotriva accesului neautorizat. Competiţia urmăreşte testarea creativităţii şi capacităţii echipelor de studenţi de a utiliza cunoştinţe tehnice specifice pentru a gestiona probleme actuale concrete de securitate informaţională. Obiectivul principal constă în stimularea interesului studenţilor pentru problematica securităţii cibernetice şi evaluarea potenţialului acestora, ca viitori specialişti, de a face faţă provocărilor de securitate informaţională.
La concurs pot participa echipe alcătuite din cel mult patru studenţi, coordonaţi de un cadru didactic. Înregistrarea on-line a participanților a avut loc in intervalul 11-16 Noiembrie 2024, fiind înscrise 45 de echipe din 15 instituții de învățământ superior, un record de participare la această competiție, demarată în anul 2016. Participă echipe din România, Republica Moldova, Ucraina și Cuba.
Rezultatele vor fi evaluate de un juriu independent, care va furniza o clasificare bazată pe rezultatele obţinute, iar cele mai bune echipe vor fi premiate.
Concursul este organizat de un colectiv de cadre didactice de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, coordonat de prof. univ. dr. ing. Alin Potorac, și beneficiază de sprijin material și logistic din partea Safetech Innovations SA din București, și Assist Software SRL din Suceava.