Județul Suceava » Știri » Incendiu la o gospodărie din municipiul Câmpulung Moldovenesc

Incendiu la o gospodărie din municipiul Câmpulung Moldovenesc

Joi, 6 Februarie 2025, pompierii militari câmpulungeni au intervenit în jurul orei 4:00 pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

Incendiu la o gospodărie din municipiul Câmpulung Moldovenesc

Incendiu la o gospodărie din municipiul Câmpulung Moldovenesc

Incendiu la o gospodărie din municipiul Câmpulung Moldovenesc

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bucovina al județului Suceava, patru autospeciale cu apă și spumă, dar și o ambulanță SMURD, s-au deplasat la fața locului, unde ardeau, pe câteva sute de metri pătrați, construcțiile anexe din gospodărie, dar și acoperișul și mansarda locuinței (P+1+M – parter + etaj + mansardă).

Din fericire, salvatorii au ajuns la timp și au pătruns în casa de locuit, de unde i-au evacuat în siguranță pe cei doi proprietari (soț și soție).

Bărbatul, în vârstă de 71 de ani, și femeia, de 69, au fost preluați de către pompierii paramedici SMURD. Cei doi prezentau atac de panică și au fost monitorizați în permanență. Au fost stabilizați, iar ulterior au refuzat transportul la spital.

Incendiul a fost localizat, fiind salvate mare parte din casa de locuit și bunurile aferente.

Misiunea militarilor continuă și la această oră, pentru lichidarea focarelor ascunse în podul locuinței, unde sunt depozitate diverse materiale combustibile.

Flăcările au izbucnit dintr-o anexă gospodărească (un atelier), și cel mai probabil cauza este de natură electrică.