În perioada 14-15 Aprilie 2025, Ambasadorul Franţei în România, Nicolas Warnery, va efectua o vizită la Suceava care va avea ca elemente principale economia, educaţia şi cultura.
Ambasadorul va participa la Maratonul de Business, eveniment organizat de către Camera Franceză de Comerţ, Industrie şi Agricultură în România (CCIFER) în parteneriat cu Agenţia Consulară a Franţei la Iaşi şi cu Alianţa Franceză din Suceava pe 14 şi 15 aprilie 2025. Cu această ocazie, Excelenţa Sa va vizita mai multe întreprinderi locale.
Aspectele educative şi culturale vor ocupa un loc important în cadrul acestei vizite, fiind prevăzute întâlniri cu studenţii Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava şi cu elevii Colegiului Naţional Petru Rareş labelizat FrancEducation. Elementul cultural va fi reprezentat de vizita la Teatrul Municipal Matei Vişniec din SUceava şi la Mănăstirea Dragomirna.
Vizita va include şi o întâlnire a domnului ambasador cu reprezentanţii autorităţilor locale.