Un incendiu de proporții a izbucnit, marți, la o gospodărie din localitatea Horodnic de Sus, afectând grav casa de locuit și mai multe anexe gospodărești.
Flăcările s-au extins rapid, distrugând acoperișul locuinței (70 de metri pătrați), bucătăria de vară, baia (corp comun – 70 de metri pătrați), adăpostul de animale și depozitul de furaje (o sută de metri pătrați). În urma incendiului, au murit și doi porci.
Incendiul s-a propagat și la proprietățile vecine, afectând acoperișul unei anexe (aproximativ 50 de metri pătrați), cinci ferestre termopan și circa 20 de metri pătrați din învelitoarea de tablă a unei alte locuințe.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost efectul termic produs de un coș de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile. Propagarea flăcărilor a fost favorizată de structura preponderent din lemn a construcțiilor și de vântul puternic.
Pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii militari și civili din Horodnic de Sus, Horodnic de Jos, Marginea, Sucevița și Voitinel, cu opt autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La fața locului a fost prezent și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, care a acordat îngrijiri medicale proprietarei și fiicei acesteia, afectate de un atac de panică. Niciuna nu a necesitat transportul la spital.
Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite. Pompierii au reușit să salveze restul casei de locuit și cele două gospodării învecinate.








