Un accident rutier grav a avut loc luni, 14 Iulie 2025, pe raza localității Iacobești, în urma unei coliziuni între un autocamion și un microbuz.
Cinci persoane au fost rănite, una dintre ele necesitând intervenția echipajului de descarcerare. Toate victimele sunt transportate la spital.
La fața locului a fost mobilizat un dispozitiv de intervenție impresionant: pompierii militari cu trei autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, două ambulanțe SMURD și cinci echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
O victimă, care a rămas încarcerată în urma impactului, a fost extrasă de către pompieri. Toate cele cinci persoane implicate în accident au fost găsite conștiente și cooperante. După ce au primit îngrijiri medicale la fața locului, acestea sunt transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Poliția a demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Traficul în zonă este afectat.



