Județul Suceava » Știri » DSVSA Suceava a aplicat amenzi de peste 661.000 de lei în trimestrul III, după o mie de controale în restaurante și magazine

DSVSA Suceava a aplicat amenzi de peste 661.000 de lei în trimestrul III, după o mie de controale în restaurante și magazine

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranță Alimentară (DSVSA) Suceava a desfășurat o amplă serie de verificări în sectorul alimentar, în al treilea trimestru al anului 2025.

În urma controalelor, au fost aplicate 62 de amenzi, a căror valoare totală depășește 661.000 de lei, și 64 de avertismente scrise.

Peste o mie de controale în trei luni

Într-un interval de trei luni, echipele DSVSA au efectuat peste 1.000 de controale la obiective autorizate și înregistrate sanitar-veterinar. Au fost vizate, printre altele peste trei sute de restaurante, pizzerii, baruri și pensiuni, 375 de magazine, piețe și supermarketuri și abatoare și unități de procesare a cărnii.

Nereguli grave constatate

Potrivit conducerii DSVSA, sancțiunile au fost aplicate pentru abateri severe. Printre neregulile grave depistate se numără condiții de igienă necorespunzătoare, manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, depozitare precară, comercializarea de produse cu termen de valabilitate depășit și lipsa probelor de mâncare în unitățile de alimentație colectivă.

Deși valoarea totală a amenzilor este foarte mare, cei sancționați au posibilitatea legală de a achita amenda minimă prevăzută pentru abaterea respectivă, în termenul legal.

Prevenția rămâne o prioritate

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al DSVSA Suceava, a subliniat că, pe lângă cele 62 de amenzi, s-a pus accentul și pe prevenire, fiind aplicate 64 de avertismente pentru încălcări mai puțin severe. Scopul principal al acestor acțiuni este de a preveni toxiinfecțiile alimentare în rândul populației.

Cum pot fi făcute sesizări

Sucevenii care doresc să sesizeze nereguli în domeniul siguranței alimentare o pot face la numărul central al DSVSA Suceava – +4 0230 522 848, sau la numărul gratuit Tel Verde – 0800 826 787.

Scroll to Top