Un incendiu puternic a izbucnit astăzi, 28 Decembrie 2025, în localitatea Straja, mobilizând forțe impresionante de intervenție.

Alarma s-a dat la ora 1:14, când flăcările cuprinseseră deja anexele unei gospodării, amenințând să se extindă la casa de locuit.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din Vicovu de Sus și Rădăuți, sprijiniți de lucrătorii serviciilor voluntare (SVSU) din Straja, Brodina, Voitinel și Bilca.
Echipele au acționat cu șapte autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Intervenție dificilă, finalizată cu salvarea casei
La sosirea echipajelor, focul se manifesta generalizat la anexele construite majoritar din lemn, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. După aproape trei ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat la ora 04:10.
Deși anexele au ars în totalitate, iar un perete al casei și elemente de tâmplărie au fost degradate, pompierii au reușit să salveze locuința și bunurile din interior. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic al curentului electric, generat de un cablu defect. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Incident la retragerea pompierilor
Misiunea s-a încheiat cu un eveniment neprevăzut cauzat de vreme. Pe drumul de întoarcere, din cauza condițiilor meteorologice dificile de pe un drum forestier, o autospecială de intervenție a derapat.
Reprezentanții ISU au precizat că, deși autovehiculul a suferit avarii, întregul echipaj este în afara oricărui pericol.


