La 7 Ianuarie 2024, ora 22:34, Poliția Orașului Solca a fost sesizată prin SNUAU 112 de cătreo femeie de 38 ani, din comuna Arbore, despre faptul că a fost amenințată cu acte de violență de către concubinul său.
Procedând la contactarea telefonică a apelantei s-a constatat că aceasta se află plecată de la domiciliu la o prietenă din orașul Cajvana. Polițiștii s-au deplasat la locul indicat și a fost identificată apelanta în vârstă de 38 ani domiciliată în satul Arbore. Din discuțiile purtate cu aceasta, a reieșit faptul că în cursul serii de 7 Ianuarie 2024, în jurul orei 21:00, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu concubinul său în vârstă de 30 ani a avut o conversație în contradictoriu pe fondul consumului de băuturi alcoolice din partea acestuia, în urma căreia a amenințat-o cu acte de violență pe ea și pe copiii minori ai femeii, pe care îi are dintr-o altă căsnicie. Întrucât femeii i s-a creat o stare de temere, aceasta și-a luat cei trei copii minori și s-a deplasat la o prietenă din orașul Cajvana.
S-a formulat o plângere penală. În urma completării formularului de evaluare a riscului a reieșit faptul că există risc iminent, fapt pentru care s-a procedat la emiterea unui ordin de protecție provizoriu începând cu data de 7 Ianuarie 2024 până la data de 12 Ianuarie 2024, dispunând ca în această perioadă bărbatul de 30 de ani să părăsească temporar imobilul din satul Arbore și totodată să păstreze o distanță de minin două sute de metri față de femeia de 38 de ani și față de cei trei copii minori ai săi.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de amenițare.