- Acest eveniment a trecut.
Seara de Poezie 5

Sâmbătă, 7 Martie 2026, începând cu ora 16:00, la Palo Santo Shop, Bar & Coffee Hub din Suceava va avea loc Seara de Poezie 5.
Dialog despre poezie cu Sorin Despot și Ioana Tătărușanu.
Sorin Despot (născut 1985, Buzău) este pseudonimul literar al lui Sorin Staicu. A absolvit SNSPA. Este consultant de marketing și comunicare în industriile FinTech, IT și MarCom. A publicat în 2010 volumul de poezie „apasă” (Editura Cartea Românească), pentru care a primit premiul pentru debut acordat de Uniunea Scriitorilor din România, iar în 2016 a revenit cu „termeni | condiții” (Casa de editură Max Blecher). În 2024, a publicat la Editura CARTIER volumul “politici de confidențialitate”. Coordonează de doisprezece ani tabăra tinerilor scriitori de la Săvârșin și organizează evenimente de spoken word și ateliere de creație. Trăiește în București, unde moderează evenimente culturale și conferințe de afaceri.
Ioana Tătărușanu (născută 2001, Iași) studiază la Școala Doctorală de Litere, Universitatea din București. În liceu, a fost redactor-șef al revistei „Alecart”. A participat la festivalurile „Poets in Transylvania”, „Festivalul de Literatură de la Timișoara” și „Poezia e la Bistrița”, a citit la Noaptea Albă a Poeziei – FILIT Iași. A publicat poezii, cronici, studii în reviste importante de literatură. Moderează evenimente culturale și este solistă a formației Taraf Flamenco.
În cadrul evenimentului va avea loc lansarea volumului „Politici de confidențialitate” (Editura Cartier, 2024).
Prezintă: Vlad Sibechi, cronicar literar.
Moderatoare: Adela Șulea.
Organizator: Gheorghe Cîrstian.
Detalii
- Dată: 7 martie 2026
-
Oră:
16:00 - 18:00
- Categorie Eveniment: întâlniri
- Etichete Eveniment:Adela Șulea, Casa de Poezie Light of ink, Gheorghe Cîrstian, Ioana Tătărușanu, Județul Suceava, Municipiul Suceava, Palo Santo Shop Bar & Coffee Hub (Suceava), România, Sorin Despot, Vlad Sibechi
Organizator
- Casa de Poezie Light of ink
Loc de desfășurare
- Palo Santo Shop, Bar & Coffee Hub (Suceava)
Evenimente din Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Rădăuți, Suceava, Vatra Dornei și Gura Humorului.
Organizezi un eveniment și vrei să-l publicăm în calendarul nostru? Dă-ne de veste!


