Astăzi se împlinesc 35 de ani de la reînființarea vieții monahale la Mănăstirea Voroneț.
După o lungă și dureroasă întrerupere de peste două secole (1785–1991), impusă de vitregiile istoriei, zidurile ctitoriei ștefaniene au răsunat din nou de glasul rugăciunii zilnice în anul 1991.
Deși timp de 206 ani așezământul a rămas fără obște, „albastrul de Voroneț” și pictura exterioară unică au continuat să vorbească lumii, așteptând momentul rânduit pentru marea renaștere.
Pionierii rezidirii spirituale
Misiunea de a reînnoda o tradiție întreruptă de secole a fost asumată cu smerenie de o mică obște de maici, sub îndrumarea primei starețe, Stavrofora Irina.
Această primă generație a avut rolul crucial de a transforma un monument istoric tăcut într-o vatră vie de trăire ortodoxă.
Lucrarea a fost continuată cu același devotament de cea de-a doua stareță, Stavrofora Gabriela Platon, și susținută liturgic de Protosinghelul Paromon, primul preot slujitor care a readus jertfa euharistică în altarul mănăstirii după reînființare.
Continuitatea – biruința asupra istoriei
În prezent, sub conducerea actualei starețe, Stavrofora Eustohia Duciuc, obștea Mănăstirii Voroneț duce mai departe această moștenire cu responsabilitate și dragoste.
Cei 35 de ani scurși din 1991 până astăzi reprezintă o confirmare a faptului că ceea ce este clădit pe jertfă și credință nu poate fi dărâmat de timp.
Voronețul nu mai este astăzi doar un reper artistic mondial, ci o comunitate monahală vibrantă, unde fiecare generație de maici a adăugat o „cărămidă spirituală” la consolidarea așezământului.
Recunoștință și omagiu
Momentul aniversar este, înainte de toate, un act de recunoștință față de curajul începutului și față de statornicia celor care au urmat.
„Continuitatea este, poate, cea mai mare biruință: faptul că rugăciunea nu s-a mai întrerupt”, transmite obștea mănăstirii.
La acest popas de sărbătoare, gândurile de prețuire se îndreaptă către toate viețuitoarele care au ales să își dedice viața acestui loc sfânt, făcând ca lumina de la Voroneț să strălucească nu doar prin pigmenții picturii, ci mai ales prin trăirea duhovnicească.