Ups! S-a stricat povestea

Joi, 19 Noiembrie 2026, începând cu ora 18:00, la Teatrul Municipal Matei Vișniec din Suceava va avea loc spectacolul Ups! S-a stricat povestea, adaptare după Revolta poveștilor de Sînziana Popescu.
O producție a Școlii de Teatru DreamBoutique.
În distribuție: Anastasia Petruneac, Dragoș Rotariu, Ecaterina Muscă, Ecaterina Tataru, Eva Palade, Evelyn Șutu, Isabella Baciu, Patrick Pavliuc, Sofia Lupu și Toma Galan.
Cum te-ai simți dacă ai ajunge în lumea poveștilor și ai descoperi că personajele nu sunt chiar așa cum ți le imaginai?
Totul începe cu o ceartă între doi frați, care se transformă într-o călătorie neașteptată printre personaje celebre, care au secrete și probleme… unele mai serioase, altele de-a dreptul caraghioase!
Dincolo de aventurile cu final fericit, personajele de basm au o viață numai a lor. Dar ce se întâmplă când nimeni nu le mai citește povestea? Oare vor reuși cei doi copii să pună lucrurile la locul lor sau vor da peste cap și mai multe povești?
O aventură plină de umor și surprize, în care descoperim că, uneori, cele mai interesante lucruri se întâmplă după ce se închide cartea!
Evenimente din Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Rădăuți, Suceava, Vatra Dornei și Gura Humorului.
Organizezi un eveniment și vrei să-l publicăm în calendarul nostru? Dă-ne de veste!

![[PUBLICITATE] Toți la masă](https://suceava.online/wp-content/uploads/2025/01/publicitate-banner-pe-toate-paginile.png)
![[PUBLICITATE] Toți la masă](https://suceava.online/wp-content/uploads/2025/01/publicitate-banner-pe-prima-pagina.png)