Pietrele Doamnei Rarău

Rezervația mixtă Pietrele Doamnei Rarău este o formațiune geologică foarte spectaculoasă morfologic, martor important al trecutului geologic, cu vegetație bogată în specii endemice.

Primele cercetări în zonă au fost întreprinse de geologii austriecii C. M. Paul (1876), V. Uhilg (1903) și V. Volz (1903) și cercetătorii români Th. Kräuter (1929), M. Ilie (1957), I. Turculeț (1963), Gr. Popescu și D. Patrulius (1964).

Masivul Rarău aparține zonei cristalino-mezozoice a Carpaților Orientali și anume, părții externe cunoscută sub numele de sinclinalul marginal, segmentul nordic fiind sinclinarul Rarău. Flancurile au la bază șisturi cristaline peste care se află depozite mezozoice, începând cu conglomerate și șisturi violete triasic inferioare, urmate de jaspuri, dolomite și calcare triasice medii și jurasice, peste care urmează depozitate cretacice de conglomerate, șisturi, marne, gresii, cu o sedimentație haotică. În ea sunt înglobate blocuri complet străine cu succesiunea normală de pe flancurile sinclinalului, fiind vorba de calcare triasice de cu totul alt tip și altă vârstă și de roci magmatice. Acest tip de formațiune este denumită fliș sălbatic (Wildflysch) iar elementele însedimentate se numesc oliostolite. În acest fliș se află și calcare masive reprezentând vechi recifuri ce au crescut în marea cretacică în timp ce se depunea flișul haotic. Acest amalgam de tipuri de roci a dat naștere la două teorii și încă din secolul XIX-lea, geologul austriac V. Uhnig a separat două serii sedimentare sincrone, dar diferite, vorbind de seria bucovinică pentru cea care este dispusă pe flancurile sinclinalului și de seria transilvană, căreia îi aparțin diversele olistolite, însedimente în flișul care umple sinclinalul.

Pietrele Doamnei sunt din calcare recifale cretacice, ca de altfel și cele în care se află Peștera Liliecilor. Vârsta geologică a calcarelor este dovedită de conținutul bogat în fosile însă care se disting bivalve din genurile Requenia și Matheronia, gasteropode, corali, orbitoline şi alge marine.

În rezervație se mai află un masiv de calcare – Piatra Zimbrului, lung de 600 de metri și înalt de o sută de metri, care prezintă o succesiune de formațiuni triasice, mai ales calcare, ce formează un perete vertical. Este un olistolit prins în flișul cretacic.

Tot în această rezervație este cuprinsă și Peștera Liliecilor.

Specia forestieră predominată este molidul, dar diseminat mai apar și altele precum salcia sau scorușul.

Vegetația ierbacee cuprinde numeroase endemisme carpatice precum Micsandra sălbatică (Erysimum witmanni subspecia witmanni), Cărbuniarul (Phyteuma wagneri, Phyteuma tetrametrum), Gușa porumbelului (Silene nutans subspecia dubia), Clopoțelul ( Campanula carpatica), Margareta (Leucanthemum waldesteinii), Căldărușa (Aquilegia nigricans), Gălbeneaua de munte (Ranunculus carpaticus), Sorul cu frate (Melampyrum saxosum), Cimbrișorul (Thymus comosus), Mușcatul dracului (Scabiosa lucida subspecia barbata), Coada șoricelului (Achillea schurii), Păiușul (Festuca carpatica), Breabănul (Dentaria glandulosa)…

Pe țancuri și abrupturi calcaroase, crește Floarea reginei (Leontopolium alpinum) denumită și floarea de colț albumiță, a cărei culegere este interzisă, fiind declarată monument botanic al naturii, Endemitul carpatic (Silene zawadzkii), Argințica (Dryas octopetala) și Curpenul de pădure (Clematis alpina) care urcă uneori pe jneapăn și își etalează florile albastre.