Tinovul Poiana Stampei

Tinovul Mare reprezintă cea mai întinsă rezervaţie naturală de turbă din ţara noastră.

Situl are aspect de tundră de tip siberian compusă dintr-un pinet cu consistenţă medie (0,5-0,6), vegetând în condiţii staţionale într-o mlaştină de turbă oligotrofă.

Această mlaştină este situată pe un teren aproape plan, la o altitudine medie de 880 de metri. Datorită altitudinii se prezintă ca o depresiune suspendată. Este bine delimitată de Munţii Suhard în nord, de munții Giumalău şi Bistriţei în est, Munţii Călimani în sud şi de Munții Bârgău în vest.

Din punct de vedere geologic, turbăriile sunt localizate în cea mai mare parte pe terasele Pârâului Dorna şi ale afluenţilor acestuia, găsindu-se sedimentate peste Paleogenul munţilor Bârgăului.

Rezervaţia este situată în Depresiunea Dornelor, caracterizată printr-un mozaic de elemente specifice, aparţinând pe de o parte ariei vulcanice şi flişului transcarpatic, iar pe de altă parte ariei de cristalin şi flişului extracarpatic. Aici se află depozite eocene calcaroase şi oligocene grezoase asemănătoare cu cele din Munţii Bârgăului. În cuaternar aici s-au depus aluviuni aduse de apele din Călimani – Pârâul Dornişoara.

Tinovul Poiana Stampei s-a format pe depozitele aluviale andezitice ale terasei Pârâului Dornişoara. În baza orizontului inferior de turbă apare un orizont de argilă plastică impermeabilizată printr-un nivel hidrostatic ridicat.

Relieful este caracterizat de existenţa unor văi largi cu lunci şi terase de acumulare foarte bine dezvoltate, separate prin interfluvii domoale. La confluenţa Dornei cu Dornişoara datorită reliefului depresionar şi a bogăţiei apelor de precipiotaţii şi subterane s-au format numeroase tinoave caracteristice acestei regiuni. Altitudinea în sit variază între 894 şi 1.001 metri.

Datorită poziţiei şi prezenţei unui cadru înconjurător înalt, zona este caracterizată printr-un climat de adăpost, dar cu frecvente inversiuni de temperatură în timpul iernii şi precipitaţii bogate (700-800 milimetri), consecinţă a pătrunderii aerului vestic peste pragul nu prea înalt al Munţilor Bârgău. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii cad în lunile mai- august.

Temperatura medie anuală variază între 2°C în jurul vârfurilor mai înalte (Suvăroşu sau Perşa) şi 5°C în Depresiunea Vatra Dornei.

Circulaţia atmosferică este influenţată de direcţia maselor de aer din nord-est şi nord-vest cu vânturi locale de tip munte- vale. Vânturile din sectorul vestic deţin cea mai mare pondere ca frecvenţă faţă de cele din sectorul vestic. Vânturile vestice sunt în general calde şi aducătoare de ploi abundente care măresc gradul de umezire a solului şi reduc rezistenţa vegetaţiei forestiere, a molidului în special, care are şi înrădăcinare trasantă. Viteza vântului predominant este de 5-10 metri / secundă în medie. La viteza de peste 20 metri / secundă se produc doborâturile de vânt.

Din punct de vedere hidrologic, situl este situat în lunca Râului Dorna, mal stâng la confluenţa acestuia cu Pârâul Dorniţoara. Regimul de alimentare a reţelei hidrografice este mixt, freatic şi pluvial.

Apele fiind puternic acidulate se încarcă cu bicarbonaţi de sodiu, potasiu, calciu şi fier din rocile pe care le străbat.

Din punct de vedere pedologic, predomină solurile hidromorfe, tipul de sol gleic cu subtipurile tipic şi turbos, histosoluri cu tipul de sol turbos tipic şi cambisoluri cu tipul de sol brun acid.

Tipurile de habitat, pentru care Tinovul Mare Poiana Stampei a fost declarat sit Natura 2000, sunt turbăriile active (7110) şi turbării cu vegetaţie forestieră (91DO). Speciile de plante identificate în sit şi care sunt prinse în anexa II a Directivei Consiliului 92/43/CEE sunt Drepanocladus vernicosus şi Ligularia sibirica.

Importanţa ariei proiectului pentru biodiversitate şi/ sau pentru conservarea speciilor/ tipurilor de habitate avute în vedere la nivel european, naţional şi regional

Tinovul Mare Poiana Stampei se remarcă prin diversitatea structurală şi floristică. Habitatul cu gradul de reprezentativitate cel mai mare în sit, îl reprezintă turbăriile active (cod 7110) şi turbăriile cu vegetaţie forestieră (cod 91DO) – ambele cu o reprezentativitate excelentă.

Evaluarea globală a valorii sitului din punct de vedere al conservării habitatelor existente în acesta, se prezintă astfel: valoare excelentă pentru habitatul turbării active şi
și valoare excelentă pentru habitatul turbării cu vegetaţie forestieră.

Pe lângă speciile de plante identificate în sit şi care sunt prinse în anexa II a Directivei Consiliului 92/43/CEE (Drepanocladus vernicosus şi Ligularia sibirica), a mai fost identificată, la categoria specii de amfibieni şi reptile enumerate în anexa II a Directivei Consiliului 92/43/CE, şi Triturus montandoni. La categoria specii de nevertebrate din anexa II a aceleaşi Directive, au fost identificate speciile: Leucorrhinia pectoralis şi Cordulegaster heros.

Importanţa ştiinţifică a rezervaţiei este deosebită. Se ştie că tinoavele oligotrofe prezintă o mare carenţă a solului şi a apei în substanţe minerale nutritive, mai ales în calcar. De aceea flora prezentă, destul de săracă, este silită să se hrănească mai mult din particule eoline şi din precipitaţii atmosferice. Datorită muşchilor ce vegetează abundent, mai ales celor din genul Sphagnum, solul şi apa au devenit puternic acide, colorate în nuanţe de brun, predominând acizii humici şi huminici. Flora bacteriană lipseşte în totalitate de la câţiva centimetri de la suprafaţă, datorită acidităţii şi lipsei de oxigen. Aşa se explică de ce polenul depus de-a lungul secolelor în strate succesive de turbă este conservat în condiţii optime, păstrându-se până în zilele noastre numeroase relicte glaciare. În baza analizelor sporo-polinice, s-a determina în timp şi spaţiu cu precizie evoluţia florei de la formarea turbăriilor acum câteva mii de ani.

În prezent, elementul forestier predominant este Pinul silvestru (Pinus silvestris forma turfosa) ce vegetează greu, atingând diametre cuprinse între 10-22 centimetri la vârste în jur de o sută de ani, Mesteacănul pufos (Betula pubescens) şi unii hibrizi ai Mesteacănului (Betula hibrida = Betula pubescens x Betula verrucosa şi Betula warnstoffii = Betula humulis x Betula verrucosa), precum şi alte specii comune, din care amintim scoruşorul, polpii şi molizii din zona de protecţie.

Flora ierbacee este destul de săracă, remarcându-se frecvent următoarele specii: Feriga (Dryopterix cristata), Merişorul (Vaccinium vitis-idaea), Afinul (Vaccinium myrtillus), Răchiţeaua (Vaccinium oxycoccos), Ruginarea (Andromeda polyfolia), Vuietoarea (Empetrum vaginatum), Calcea calului (Calthapalustris subspecia laeta), Gălbăşoara de turbărie (Lysimachia thyrsifolra), Curechiul de munte (Ligularia sibirica), Bumbăcăriţa (Eriophorum vaginatum), Rogozul (Carex pauciflora), Rrestia de turbă (Calamagrsotis neglecta)… iar dintre briofite se remarcă Sphagnum wulfianum (muşchi frunzos relict arctic şi subarctic caracteristic unor zone periferice de zăvoaie de tip finlandic), Splachnum ampullaceum și Thuidium lanatum.

Tarnovul Mare este deosebit de interesantă, pentru că în afara speciilor comune zonei (urs, lup, vulpe, jder…), îşi mai găsesc loc de refugiu unele relicte cu un areal foarte îndepărtat în Groenlanda, Scoţia, Extremul Orient, cum sunt rotiferele: Dinocharis intermedia, Elosa woralli, Lecane ploenesis, morulina gigantea, tardigradul (Macrobiotus dubius), necunoscut în Europa centrală şi sudică, furnicile Formica fusca picea şi păianjenii Tetragantha pinicola, Therium undulatum şi Drassodes cognatus.

În ceea ce priveşte microlepidopterele, Ioan Nemeș descrie câteva specii noi de fluturi mici pentru fauna ţării: Glyphiterix hawosthana, Cnephasia alternella, Agryphilla tristella forma hübnerella, Epinotia gimmerthaliana, Argyroploce schaefferana, Zeiraphera ratzeburgiana, Coleophora glitzella, precum şi rarităţile Ancylis anguicella, Catoptria margaritella…