Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor urmează a continua cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecatoria Suceava, urmând ca după definitivarea acestora să fie dispusă soluție procedurală corespunzătoare.
În urma probatoriului administrat polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor – IPJ Suceava au dispus, efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un bărbat de 36 ani, domiciliat în satul Bosanci, fără forme legale în satul și comuna Dărmănești, pentru săvârșirea infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor, faptă prev. și ped. de art. 25, alin. (2), lit. d) din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor–republicată, constând în aceea că în ziua de 27 Decembrie 2023, în jurul orei 17:00, a lovit în mod repetat, timp de aproximativ 15 minute cu o bâtă din lemn, în zona locuinței sale din localitatea Dărmănești, un exemplar canin, în vârstă de aproximativ cinci ani, proprietatea unui vecin de-ai săi, provocând câinelui mai multe răni la nivelul membrelor, după care a abandonat animalul în drumul public situat în fața porții locuinței sale.
De asemenea, în urma probatoriului administrat de către lucrătorii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Suceava, prin ordonanță s-a dispus măsura reținerii bărbatului de 36 de ani pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor, faptă prev. și ped. de art. 25 alin. 2, lit. d, din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor–republicată.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.