Via Transilvanica
Via Transilvanica este un traseu de aproximativ 1.400 de kilometri care pornește de la Putna, județul Suceava, și se termină la Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți.
Drumul poate fi parcurs după voia călătorului, fie pe etape, fie în întregime, pe jos, cu bicicleta, sau chiar și călare.
Rute
Traseul Via Transilvanica de pe teritoriul județului Suceava are 136 de kilometri și străbate zone pitorești cu monumente istorice unice în lume. Din fața Mănăstirii Putna, drumul o ia spre Sucevița prin Obcina Mare, apoi străbate Obcina Feredeului din Vatra Moldoviței și Obcina Mestecănișului de la Fundu Moldovei, continuând agale prin Pasul Mestecăniș spre Ţara Dornelor îmbrățișată de Munții Giumalău, Călimani și Suhard. De acolo, traseul șerpuiește prin păduri până la Poiana Negrii cu ale ei izvoare minunate, oprindu-se la Poiana Stampei, localitate care încheie drumul din județul Suceava.
Putna – Sucevița
Distanță: 21 kilometri.
Durată: nouă ore.
Traseul: dificil, urcări abrupte și lungi, mare parte prin pădure, poieni frumoase de unde recomandăm aprovizionarea cu apă potabilă.
Diferență de nivel: + 1.178 metri.
Locuri critice: urcare multă și abruptă la început de traseu.
Peisaj: bogat în păduri, se merge și prin poieni, ieșirea din localitate (Sucevița) este pe un drum de asfalt (din centru circa trei kilometri) către Poiana Mărului, ne af ăm în obcinele adevărate.
Sucevița se află la poalele Obcinei Mari și este un sat de munte răsfirat, așezat de‑a lungul DN 17A, care leagă municipiile Rădăuți – Câmpulung Moldovenesc. Primul aeroport se găsește la Suceava, iar din Rădăuți se găsesc mijloace de transport în comun.
De la Mănăstirea Sucevița, traseul se îndreaptă pe drumul de asfalt din fața Mănăstirii, urmărind să ajungă până în Poiana Mărului (circa 3 km pe asfalt până ce ajunge la Vârful Poiana Mărului). În stânga se afl ă drumul forestier Poiana Mărului, pe unde continuă traseul, drum care nu poate fi ratat pentru că este marcat cu o tăbliță. După circa doi kilometri pe drumul forestier Poiana Mărului, lăsând în urmă toate casele, pensiunile și hotelurile, se ajunge la o exploatare.Trecând de aceasta, drumul o ia în dreapta față de direcția de mers, pe lângă o barieră, în stânga sus, pe un drum de TAF. Acest drum este aproape paralel cu drumul forestier, dar urcă pieptiș, abrupt, în jur de 800 metri către adâncul pădurii. În cele ce urmează, pădurea pregătește mai multe urcări, de data aceasta mai ușoare și mai line, dar care vor fi totuși des întâlnite până în Poiana Ovăzului. După un urcuș de circa doi kilometri jumătate, se ajunge într‑o mică poiană de unde se face stânga și se merge până când se ivește o cruce de lemn care este un semn că marcajul turistic „bandă roșie” ar trebui să fi e în curând vizibil. Se înaintează puțin pe un drum forestier ca în povești. Fiind în culmea pădurii, plimbarea devine relaxantă, urmând culmea tot înainte timp de un kilometru jumătate, până când marcajele vor îndemna drumețul la dreapta, pe o cărare care coboară ușor. Această cărare duce direct în Poiana Calului, o poieniță mică, liniștită, ocupată de obicei de câteva văcuțe blânde și curioase, care pasc în pace. Părăsind poiana Calului, se merge în continuare prin răcoarea pădurii, până în poiana Rija. Aici se poate observa că poiana este locuită. Unii oameni sunt dornici să ajute drumețul, oferind apă, sau chiar ceva de mâncare, dar cel mai important, aceștia au întotdeauna vorbele bune la ei, vorbe și povești care pot încuraja sau chiar îndruma un drumeț dezorientat. De asemenea, unii dintre acești loucitori ai poienii ar putea să ofere produse din producție proprie spre vânzare, activitate pe care o încurajăm în mod special. În poiana Rija, traseul intră printr‑o coborâre ușoară, într‑un drumuleț prăfuit care o ia la dreapta și înainte. Aici se merge tot înainte, printre gardul care desparte gospodăriile și pădure. Acest drum conduce până la ieșirea din poiană, pe marcaj VT, înaintând circa trei kilometri prin pădure până în Poiana Lupoaia, tot pe culme. În cazul foarte probabil al unei întâlniri cu mai mulți dintre câinii ciobanilor, se recomandă păstrarea calmului și a distanței, mai ales că de cele mai multe ori, la vederea drumeților, proprietarii știu să îi cheme.
Din poiana Lupoaia se mai fac câțiva kilometri până în Vatra Moldoviței, trecând prin Stoișta și Plaiul Rotunda. De acolo, în coborâre abruptă, se ajunge direct la Mănăstire.
Sucevița – Vatra Moldoviței
Distanță: 21 kilometri.
Durată: nouă ore.
Traseul: dificil, urcări abrupte și lungi, mare parte prin pădure, poieni frumoase de unde recomandăm aprovizionarea cu apă potabilă.
Diferență de nivel: + 1.178 metri.
Locuri critice: urcare multă și abruptă la început de traseu.
Peisaj: bogat în păduri, se merge și prin poieni, ieșirea din localitate (Sucevița) este pe un drum de asfalt (din centru circa trei kilometri) către Poiana Mărului, ne af ăm în obcinele adevărate.
Sucevița se află la poalele Obcinei Mari și este un sat de munte răsfirat, așezat de‑a lungul DN 17A, care leagă municipiile Rădăuți – Câmpulung Moldovenesc. Primul aeroport se găsește la Suceava, iar din Rădăuți se găsesc mijloace de transport în comun.
De la Mănăstirea Sucevița, traseul se îndreaptă pe drumul de asfalt din fața Mănăstirii, urmărind să ajungă până în Poiana Mărului (circa 3 km pe asfalt până ce ajunge la Vârful Poiana Mărului). În stânga se afl ă drumul forestier Poiana Mărului, pe unde continuă traseul, drum care nu poate fi ratat pentru că este marcat cu o tăbliță. După circa doi kilometri pe drumul forestier Poiana Mărului, lăsând în urmă toate casele, pensiunile și hotelurile, se ajunge la o exploatare.Trecând de aceasta, drumul o ia în dreapta față de direcția de mers, pe lângă o barieră, în stânga sus, pe un drum de TAF. Acest drum este aproape paralel cu drumul forestier, dar urcă pieptiș, abrupt, în jur de 800 metri către adâncul pădurii. În cele ce urmează, pădurea pregătește mai multe urcări, de data aceasta mai ușoare și mai line, dar care vor fi totuși des întâlnite până în Poiana Ovăzului. După un urcuș de circa doi kilometri jumătate, se ajunge într‑o mică poiană de unde se face stânga și se merge până când se ivește o cruce de lemn care este un semn că marcajul turistic „bandă roșie” ar trebui să fi e în curând vizibil. Se înaintează puțin pe un drum forestier ca în povești. Fiind în culmea pădurii, plimbarea devine relaxantă, urmând culmea tot înainte timp de un kilometru jumătate, până când marcajele vor îndemna drumețul la dreapta, pe o cărare care coboară ușor. Această cărare duce direct în Poiana Calului, o poieniță mică, liniștită, ocupată de obicei de câteva văcuțe blânde și curioase, care pasc în pace. Părăsind poiana Calului, se merge în continuare prin răcoarea pădurii, până în poiana Rija. Aici se poate observa că poiana este locuită. Unii oameni sunt dornici să ajute drumețul, oferind apă, sau chiar ceva de mâncare, dar cel mai important, aceștia au întotdeauna vorbele bune la ei, vorbe și povești care pot încuraja sau chiar îndruma un drumeț dezorientat. De asemenea, unii dintre acești loucitori ai poienii ar putea să ofere produse din producție proprie spre vânzare, activitate pe care o încurajăm în mod special. În poiana Rija, traseul intră printr‑o coborâre ușoară, într‑un drumuleț prăfuit care o ia la dreapta și înainte. Aici se merge tot înainte, printre gardul care desparte gospodăriile și pădure. Acest drum conduce până la ieșirea din poiană, pe marcaj VT, înaintând circa trei kilometri prin pădure până în Poiana Lupoaia, tot pe culme. În cazul foarte probabil al unei întâlniri cu mai mulți dintre câinii ciobanilor, se recomandă păstrarea calmului și a distanței, mai ales că de cele mai multe ori, la vederea drumeților, proprietarii știu să îi cheme.
Din poiana Lupoaia se mai fac câțiva kilometri până în Vatra Moldoviței, trecând prin Stoișta și Plaiul Rotunda. De acolo, în coborâre abruptă, se ajunge direct la Mănăstire.
Vatra Moldoviței – Sadova
Distanță: 21,7 kilometri.
Durată: opt ore și jumătate.
Traseul: mediu, urcări abrupte dar scurte, pădure, poieni frumoase.
Diferență de nivel: + 937 metri.
Locuri critice: urcare abruptă din satul Spărturi până în Poiana Coreta (pe hartă Jorești).
Peisaj: bogat în păduri, se merge și prin poieni, ieșirea din localitate (Vatra Moldoviței) este pe un drum de asfalt (din centru circa 1 km) către râul Moldovița care trebuie trecut. Din poieni, peisajul este demn de povestit la prieteni, se vede Masivul Rarău cu Pietrele Doamnei.
Din Vatra Moldoviței se pornește la drum către Cabana Valcan, prin fața căreia ar trebui să se treacă, ca apoi să se traverseze râul Moldovița, unde se pot admira diverse păsări mari pescuind. O imagine care ar putea fi surpinsă aici nu ar exclude o barză neagră răcorindu‑și lungile picioare în râu, căutând mormoloci sau broaște cu ciocul său de un portocaliu aprins. Parcurgerea drumului și destinația fi nală reprezintă niște scopuri bune, însă astfel de frânturi de natură nu ar trebui trecute cu vederea. În continuare, se trece de pod, se merge câteva sute de metri ținând pârâul Valcan pe partea dreaptă, până când iese în cale un nou pod. După traversarea podului, peste aproximativ un kilometru, drumul forestier ajunge la o mică intersecție de unde se ia drumul din stânga sus și anume drumul forestier Cremenești. Se urcă înspre satul care se descoperă încet în fața ochilor, un sat de munte, care se numește Spărturi ale cărui case par împrăștiate la întâmplare pe dealuri care vara sunt pline de fl ori. După încă o urcare ușoară de câțiva metri, se ajunge la o Pensiune și două magazine. Pensiunea Casa Florin poate oferi cazare în caz de nevoie, dar fi ind la începutul traseului din ziua a 3‑a, poate energia va ține până în Sadova și nu va fi nevoie de o pauză îndelungată aici. Se urcă deasupra satului Spărturi, pe poienile înfl orite, trecând de mai multe zăvoare și se face o curbă uriașă pe coama dealurilor și înainte de a ajunge la stâna de vaci de la intrarea în pădure, se recomandă drumețului să arunce o privire în spate, pentru a admira în sfârșit Obcinele Bucovinei în toată splendoarea lor. Urmează o urcare destul de prelungă și ușor abruptă, pe drumuri de TAF, rupte și spălate de apă, care se continuă printre căzături din pădurea deasă de molid, urcând până spre vârful dealului. În acest moment se ajunge la o mică insulă de gol alpin, unde se înalță solemn o cruce ridicată în memoria unui soldat necunoscut, căzut în al doilea război mondial și al cărui trup a fost găsit de un țăran din zonă și îngropat în acest loc.
Din acest punct, se merge doar pe coamă de deal, până în poienile Coreta și Vesnarka. Din prima poiană, Coreta, se urcă în coamă, iar spre stânga în zare se vede Masivul Rarău cu ale sale stânci, Pietrele Doamnei. După spusele unor pădurari câteodată, dacă e senin, se poate vedea și Ceahlăul. În cele două poieni sunt 3 stâne de vaci. Trecând de prima stână, pe unde se recomandă drumețului să accepte ciobanului, care negreșit se va oferi pentru a asigura siguranța drumețului în fața câinilor și în plus poate să ofere urdă și caș, foarte bune amândouă, se ajunge la stâna vecină, cu și mai mulți câini. Trebuie menționat că în acest punct poate fi nevoie de o strategie. Pentru a evita orice fel de risc, stânile pot fi ocolite prin partea de jos, după marcaj. Totuși, văcarii sunt receptivi și pot oferi ajutor în caz de nevoie, după cum a fost menționat deja. În fi nal, se găsește soluția potrivită pentru a ajunge în siguranță pe Vârful Pietriș.
Din vârful Pietriș se coboară până la lacul Iezer pe un drum forestier, care e plin de frăguțe mari și coapte pe timp de vară. La lacul Iezer se poate face o pauză și admira priveliștea cu apa lină împânzită de rațe sălbatice, apoi se mai merge pe drum forestier pietruit încă circa patru kilometri până la Sadova. Aici recomandăm înnoptatul pentru că următoarea rută e puțin mai lungă.
Pasul Mestecăniș – Vatra Dornei
Distanță: 19,6 kilometri.
Durată: opt ore.
Traseul: mediu, multe coborâri prin pădure și pe drumuri forestiere stricate, poieni frumoase.
Diferență de nivel: + 840 metri.
Locuri critice: ultimii circa trei kilometri de coborâre până în oraș – este pe drum de TAF distrus de ploi, cu gropi / crevase adânci.
Peisaj: bogat în păduri, se merge și prin poieni, se vede Masivul Giumalău la un punct natural de belvedere.
Banda roșie, marcaj turistic, duce din Pasul Mestecăniș urcând încet în jur de trei kilometri jumătate, către Mănăstirea Sfântul Pantelimon. Se iese încet din umbra perdelei de copaci tineri de pe marginea drumului de țară, lăsând Mănăstirea Sfântului Pantelimon pe partea stângă, se trece și de Mănăstirea Înălțarea Domnului, pentru ca în final drumul să ajungă într‑o poiana cu mai multe stâne. Fiind vorba de mai multe stâne, este de la sine înțeles că drumețul se va întâlni și cu câinii ciobanilor. Recomandarea noastră este ca aceștia să fie tratați cu ignoranță pentru că de obicei, fie răspund și ei cu aceeași indiferență, fie sunt chemați de propietar. Depășind în siguranță această zonă, drumul se îndreaptă pe marcajul VT și cel turistic către pădure, de unde începe o urcare destul de laborioasă, dar din fericire nu prea lungă. Cărarea de un verde crud, amintește puțin de cărările cu iarbă din anumite Tinoave. În punctul cel mai înalt al pădurii se intersectează trei marcaje turistice: bandă roșie, cruce roșie și bandă albastră. De aici, se merge pe marcajul Via Transilvanica care acompaniază crucea roșie. După circa un kilometru, se ajunge într‑un luminiș. Ieșirea din acest luminiș se face prin pădure, în dreapta și la vale, pe când în stânga drumului se lasă o cortina deasă de copaci. De acolo se poate admira Giumalăul în toată splendoarea sa. După o binemeritată pauză, se coboară câtva timp prin pădure, pe cărări, apoi pe drum forestier, de unde ar trebui să se vadă câteva indicatoare înspre Cabana Gigi Ursul. Acolo există posibilitate de luat masa, cazare sau aprovizionare cu apă, însă după alți cățiva kilometri de coborâre (în jur de trei-patru) se mai găsește un izvor pe partea dreaptă a drumului.
Șansele de a întâlni alți turiști sau localnici culegători de ciuperci sunt destul de mari în anumite perioade ale anului, pădurea fiind una destul de bună pentru asemenea activități. După vârfurile Obcina Mică și Obcina Mare, se ajunge la o coborâre bruscă, pe un drum distrus de ape și ploi, cu cratere imense pe mijloc, care necesită multă precauție pentru parcurgere. Depășind această provocare, se traversează niște câmpii, pe unde se vor întâlni și câteva porți pe care drumețul le poate deschide pentru a trece și pe care trebuie să le închidă la loc, iar mai apoi se ajunge la porțiunea cu ultimele case din Vatra Dornei. De aici se poate pătrunde în oraș unde se găsesc o mulțime de pensiuni, magazine, farmacii și alte locuri care pot asigura o aprovizionare sănătoasă.
Vatra Dornei – Poiana Negrii
Distanță: 20,6 kilometri.
Durată: opt ore.
Traseul: dificil, multe urcări și coborâri prin pădure și mult mers pe drumuri forestiere, puțin asfalt, poieni frumoase.
Diferență de nivel: + 869 metri.
Locuri critice: din oraș până la Dorna Candrenilor nu avem sursă de apă, posibilitate de văzut animale sălbatice.
Peisaj: se merge pe lângă pârtia de schi, apoi prin multe păduri, se merge și prin poieni, multe posibilități de trasee adiacente / opționale.
În Vatra Dornei, traseul conduce până la intrarea pe pârtia de schi. Marcajul VT începe de la sediul salvamont al orașului, care se află în apropierea gării, iar la intrarea pe pârtie ar trebui să se poată vedea deja T‑ul portocaliu, marcajul specific Via Transilvanica, care însoțește drumul în urcare, spre punctul cel mai înalt al muntelui, adică până în Șaua Zăurele. După 5 kilometri jumătate, se ajunge în vârful muntelui, în pădure, de unde se coboară abrupt până la Moara Dracului. De aici, se intră pe drumul forestier Secul, în coborâre lină până la Dorna Candrenilor. Pe drumul forestier se merge circa cinci kilometri, până la asfalt, unde se vede un indicator: Secu – Poiana Negrii, șase kilometri. Aici există deocamdată un magazin mixt, pe partea dreaptă a începutului de urcare, de unde se poate face o mică reaprovizionare. Altfel, se face stânga pe asfalt într‑o curbă în ac de păr, ușor în urcare. În cele ce urmează, se merge circa 3 km pe asfalt, pe lângă gospodăriile mândre de pe Secu, în direcția Mănăstire. La scurt timp după ce asfaltul se transformă într‑un drum pietruit, o piatră de hotar confi rmă direcția traseului. Se trece prin fața bornei Via Transilvanica, care se afl ă pe partea stângă a direcției de mers, în spatele unui gard, iar apoi, la intersecția care se ivește, se urmează o cărare (drum de căruță) care urcă ușor în stânga‑sus. Se continuă drumeția pe drumul de căruță, în urcare, până când acesta se transformă într‑o cărare. Marcajele Via Transilvanica conduc în siguranță până la poartă la Pensiunea Bella Vista. Se trece pe lângă acesta, iar peste 150 de metri se ajunge la borna cu coloana infi nitului, către Pensiunea Poiana.
În Poiana Negrii există o multitudine de posibilități de activități turistice: vizită la Biserica din Poiana Negrii, vizită la Schitul 12 Apostoli, de unde se poate face o drumeție până la cei 12 Apostoli, sau în Parcul Național Munții Călimani, iar pensiunile din jur oferă și alte posibilități de deplasare, cum ar fi cu carul tras de cai, călare sau cu mașina offroad. Poiana Negrii oferă o varietate de activități în inima naturii, astfel încât drumețul poate hotărî să petreacă mai mult timp în această localitate, înainte să pornească din nou la drum.
Ghidul Drumețului pe Via Transilvanica cuprinde informații importante despre toate etapele de pregătire pentru parcurgerea acestui drum, infrastructura traseului (etapele de parcurs, modalitățile de semnalizare și marcare, hărți, locuri de cazare, locuri critice, echipament…), comportamentul adecvat pe parcursul traseului și alte recomandări.
Fiind o zonă sălbatică, drumeților se recomandă un echipament adecvat, apă potabilă destulă și obiecte de apărare / avertizare împotriva animalelor sălbatice sau câinilor. Din respect pentru localnici și gospodăriile acestora, drumeții sunt rugați ca atunci când deschid o poartă (zăvor) să o închidă la loc. Aceste zăvoare din lemn sunt puse de obicei pentru delimitarea locurilor unde pășunează vacile, astfel încât ele să nu fugă. Să încercăm să nu deranjăm ordinea pe care ei au lăsat-o și să trecem ca și cum nimeni nu ar fi trecut pe acolo.
Persoanele care doresc să parcurgă traseul cu bicicleta trebuie să știe că este un tronson extrem de dificil pentru mountain biking, multe porțiuni având nevoie de kilometri întregi de push bike. Uneori noroiul, lipsa de apă potabilă, coborârile și urcările dese și abrupte fac acest traseu o provocare maximă.