Miercuri, 17 Aprilie 2024, începând cu ora 17:00, în cadrul proiectului După-amiezilor francofone la Suceava, Alianța Franceză din Suceava, în colaborare cu Școala Gimnazială Academician Haralambie Mihăescu din Udeşti, organizează activitatea online Nos passions coordonată de profesoara Oana Trifan.
Activitatea se adresează elevilor de gimnaziu şi îşi propune să valorizeze pasiunile micilor francofoni din această instituţie şcolară, și anume: lectura, desenul sau pictura, dansul, cântecul. Proiectul promovează interdisciplinaritatea şi implicarea elevilor în învăţarea limbii franceze prin intermediul unor activităţi care îi pasioneză şi care pot favoriza o comunicare reală.
Activitățile propuse sunt următoarele: realizarea unui afiș care să ilustreze pasiunile elevilor (lectura, muzica, dansul, desenul sau pictura), prezentarea acestor pasiuni (definiții și importanța acestora în viața noastră), interpretarea corală de cântece în limba franceză, interpretarea prin tehnica cups songs. Echipa de elevi a şcolii îşi propune de asemenea achiziționarea de titluri de romane, ediții bilingve (limba franceză-limba română), care să fie donate bibliotecii Alianței Franceze.
Prin această activitate, profesoara Oana Trifan doreşte să promoveze limba franceză și să încurajeze exprimarea și comunicarea în această limbă prin intermediul diferitelor abilități / pasiuni ale elevilor. Coordonatoarea acestui proiect îşi propune să responsabilizeze și sensibilizeze elevii pentru ca aceștia să se implice în activități de voluntariat și să învețe să ofere cel mai frumos cadou – o carte, care poate schimba viziunea și atitudinea unui copil față de viață și care poate contribui la învățarea unei limbi străine.