Vineri, 15 Noiembrie 2024, ora 12.00, Alianța Franceză din Suceava, în parteneriat cu Asociația Seniorilor Bucovineni, organizează o nouă întâlnire în cadrul proiectului Itinéraires francophones, proiect destinat cunoaşterii şi promovării patrimoniului cultural francez şi francofon.
Activitatea din această săptămână – „Gastronomie française”, coordonată de doamna profesoară Angela Nesteriuc, își propune să ofere participanților posibilitatea de a cunoaște obiceiuri și stiluri culinare dezvoltate pe teritoriul Franței, tradiții locale și influențe care şi-au pus amprenta pe bucătăria franceză de-a lungul timpului.
Tema de mare actualitate este motivată de includerea bucătăriei franceze în „Patrimoniul Imaterial Mondial” UNESCO, ca o recunoaştere a contribuţiei sale la moștenirea culturală imaterială a umanității. Membrii Asociației Seniorilor Bucovineni vor discuta despre calitatea, diversitatea, estetica, echilibrul aromelor din bucatele și vinurile franceze, vor viziona scurte filme despre prepararea unor feluri de mâncare specifice, vor împărtăși experiențe personale, trăite în călătorii sau în familii franceze, vor prezenta feluri de mâncare și rețete preferate.