Luni, 20 Mai 2024, începând cu ora 10:00, Liceul cu Program Sportiv din Suceava şi Alianţa Franceză din Suceava organizează vernisajul expoziției itinerante Les Elles des Jeux.
Expoziţia celebrează călătoria istorică și inspiratoare a femeilor în sport și mișcarea olimpică şi constituie o iniţiativă a Muzeului Național al Sportului din Nisa, Franţa, cu prilejul organizării Jocurilor Olimpice de la Paris 2024.
Expoziţia este promovată de Institutul Francez şi Alianţele Franceze din România şi va fi descoperită de publicul larg din oraşele Ploieşti, Suceava, Iaşi, Cuj-Napoca şi Bucureşti.
Activitatea face parte din programul cultural „Paris 2024” şi urmărește evoluția lumii sportive de-a lungul a 130 de ani, luând ca punct de plecare primele Jocuri Olimpice din epoca modernă. Cele 14 afişe prezintă povestea unor destine unice, evidențiind figurile feminine emblematice care au marcat istoria sportului de performanţă precum sportivele Marguerite Broquedis, prima campioană olimpică franceză la tenis în 1912 şi Alisson Felix, una din cele premiate sportive americane, cu 14 titluri de campioană mondială la atletism, dar şi personalităţi din lumea sportului precum Alice Milliat, preşedinta primului club sportiv feminin şi iniţiatoarea Jocurilor feminine de la Paris, în 1922 sau Murielle Bobcock, prima ziaristă care a prezentat un eveniment sportiv de mare amploare la Jocurile Olimpice din 1932.
Vernisajul expoziţiei se va bucura de prezenţa unor invitaţi de marcă: prof. univ. DHC Sanda Maria Ardeleanu, preşedinta de onoare a Alianţei Franceze din Suceava, lect. univ. dr. Mariana Şovea, directoarea Alianţei Franceze din Suceava, prof. Mihai Androhovici, preşedintele Asociaţiei Judeţene Sportul pentru Toţi Suceava, Cristina Casandra, atletă, participantă la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008 şi de la Londra 2012, Iuliana Pantilimon, înotătoare, participantă la Jocurile Olimpice de la Barcelona 1992, prof. Ciprian Anton, Directorul Liceului cu Program Sportiv Suceava, prof. Cristina Lohănel, directorul adjunct Liceului cu Program Sportiv Suceava. Evenimentul va fi moderat de Adina Vrabie, profesor de limba franceză la Liceul cu Program Sportiv Suceava.
Evenimentul deschide seria de activităţi pe care Alianţa Franceză din Suceava le desfăşoară în acest an sub egida Jocurilor Olimpice de la Paris 2024 şi care va mai cuprinde: Cupa Alianţei Franceze la Înot, activitate organizată în colaborare cu Universitatea Ştefan cel Mare, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi Asociaţia Club Sportiv Academia de Sport Suceava (25 mai) şi competiţia sportivă în aer liber Mini-jeux Olympiques Suceava-Paris 2024 în colaborare cu Liceul cu Program Sportiv Suceava (1 iunie).