Colecțiile Muzeului de Etnografie Vatra Dornei
În cadrul Muzeului de Etnografie Vatra Dornei pot fi admirate atât obiecte provenind din zona Dornelor, cât şi din alte vetre folclorice importante ale Bucovinei, cum ar fi: Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi, Solca, Stupca, Frătăuţi, Drăgoieşti, Marginea, Păltinoasa, Mănăstirea Humorului, Izvoarele Sucevei…
Muzeul expune 1.800 de piese, iar în depozitele sale se mai află, în conservare, încă 320 de obiecte. Acestea din urmă, foarte valoroase, sunt prea fragile şi prea degradate pentru a fi expuse permanent. De aceea, ele pot fi văzute doar cu prilejul unor evenimente speciale, când muzeul organizează expoziţii temporare.
Piesele sunt repartizate în 12 colecţii şi sunt expuse în nouă săli, fiecare din ele ilustrând un alt aspect al culturii populare: arhitectură, ceramică, obiecte de uz casnic din lemn, textile, (ţesături şi cusături de interior), mobilier, vestimentaţie populară, obiecte ceremoniale de nuntă, măşti, ouă încondeiate, obiecte din metal şi os, piese ilustrând meşteşugul plutăritului şi reconstituirea unei vetre de stână tradiţională.
Pentru fiecare dintre aceste colecţii, se disting, prin valoarea documentară următoarele piese:
- arhitectura este reprezentată prin macheta casei tradiţionale de Coşna;
- ceramica are ca reprezentare determinantă vasele de Rădăuţi smălţuite cu alb, unice în Europa, produse în atelierul binecunoscutei familii Constantin Colibaba;
- obiectele de lemn sunt dominate de valoarea celor două scafe săpate cu dălţi rudimentare în rădăcini de pin;
- între textilele ţesute se disting păretarele din nuanţe ale lânii nevopsite;
- mobilierul este reprezentat foarte grăitor de lăzile de zestre;
- la obiectele de port popular se distinge, ca unic în muzeele din județul Suceava, costumul vechi al femeilor huţule (din Izvoarele Sucevei);
- ceremonialul nunţii este ilustrat, printre altele, de o cămaşă si un tulpan de soacră;
- principalele măşti, cunoscute in zona noastră, sunt reprezentate şi în miniatură, ca păpuşi, alcătuind alaiurile de urători;
- colecţia de ouă încondeiate are trei sute de piese, reprezentând toate zonele etnografice din județul Suceava;
- din metal sunt confecţionate baltagele, (ca accesorii de port popular şi nu ca arme sau unelte), iar din os se confecţionau cornurile de puşcă;
- plutăritul şi păstoritul au rezervate două săli speciale, în care se află unelte vechi, machete, fotografii, instrumente muzicale, vatra stânii…
Un punct de atracţie deosebit este constituit de cele trei odăi ţărăneşti amenajate ca la începutul secolului al XX-a, în care au fost reconstituite cuptorul şi vatra tradiţionale, precum şi atmosfera specifică acelor vremuri.
În Muzeul de Etnografie pot fi admirate câteva obiecte ce aparţin artei populare contemporane, de inspiraţie tradiţională. Dintre ele se distinge sculptura Palma lui Dumnezeu sau Legenda Urieşilor, lucrarea aparţinând lui Ion Cruceanu, personalitate a culturii din zona Dornelor, fost muzeograf al muzeului.