Istoria Bisericii Sfântul Dumitru din Suceava

Pe una din colinele Sucevei, în partea de nord-est, de unde se deschide o vastă perspectivă asupra împrejurimilor, se ridică Biserica Sfântul Dumitru, cu turla ei împodobită cu cărămidă smălţuită.

Călătorii care vin în Suceava din diferite părţi ale ţării, pot vedea din depărtare turla bisericii, precum şi Turnul Clopotniţă, zidit de Alexandru Lăpuşneanu în anul 1861, menit să fie probabil şi un punct de observare, fiindcă de la înălţimea lui privirea străbate zările până departe.

Întorcăndu-se victorios după lupta de la Grumăzeşti, Ştefan cel Mare a ctitorit în Suceava o frumoasă mânăstire cu hramul Sfântul Dimitrie, ce este înaintea Curţii Domneşti (cum menţionează Letopiseţul Ţării Moldovei la pagina 103).

În împrejurări necunoscute biserica s-a dărâmat, iar în locul ei Petru Rareş – fiul lui Ştefan, a ctitorit biserica cu acelaşi hram între anii 1534-1535. Documentele şi corespondenţa vremii ne-au păstrat importante ştiri despre meşterii lui Petru Rareş. Cel mai cunoscut este loan Zidarul (lohannes Murator) din Suceava de naţionalitate germană sau săsească.

Actuala biserică a fost zidită după un plan general asemănător bisericii Sfântul Gheorghe din Hârlău, la care s-a adăugat însă un element caracteristic perioadei rareşiene a arhitecturii moldoveneşti – pridvorul. Adaosul, ca şi încăperea mormintelor (pe care o întâlnim la mănăstiri) a avut ca efect lungimea excesivă uneori a monumentelor, zădărnicind în felul acesta – cel puţin în parte, efectul avântat al siluetelor construcţiilor anterioare.

Chiar dacă prin adaosul amintit pierde din elansare, biserica Sfântul Dumitru se impune totuşi prin proporţii armonioase, fiind unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură din veacul al XVI-lea.

Planul construcţiei este triconic, cu o turlă pe naos, ridicată pe cele două sisteme de arce moldoveneşti. Are patru încăperi: altar, naos, pronaos şi pridvor.

Zidită din piatră, biserica este de dimensiuni destul de mari, având lungimea exterioară de 35 m, lăţimea de 10 m, iar înălţimea totală de 27 m.

Intrarea în biserică este situată în partea dinspre miazăzi a pridvorului. Deasupra uşii – de factură gotică, în partea dreaptă, se găseşte pisania bisericii, care constituie un semn al înrâuririi Renaşterii asupra arhitecturii moldoveneşti din veacul al XVI-lea.

Inscripţia prezintă particularitatea de a avea în partea ei superioară, ca ornament al începutului, doi îngeri care ţin o cunună de frunze în mijlocul căreia se găseşte stema ţării. Motivul, absolut italienesc, se vede la Vatican pe o balustradă din Capela Sixtină sculptat de Nino da Fiesole, având armele Papei Sixt al IV-lea.

Pisania are următoarea inscripţie: Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh a binevoit binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Io Petru Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Ştefan Voievod cel Bătrân, să zidesc biserica în mijlocul târgului Suceava, unde este hramul Sfântului Slăvitului marelui mucenic şi purtător de biruinţă, Dimitrie izvorâtorul de mir. Şi s-a început a zidi în anul 7042 august 10 şi s-a isprăvit în anul 7043 august 30 şi s-a sfinţit cu mâna preasfinţitului Mitropolit Teofan (1534 – 1535).

Pronaosul – are formă dreptunghiulară boltit pintr-un sistem de arce piezişe, caracteristice arhitecturii moldoveneşti.

Ferestrele pronaosului, deşi sunt mai mici decât ale pridvorului, au aceeaşi construcţie: sunt cu arc frânt cu mulări gotice având un menou de împărţire şi ornamentaţie în partea superioară.

În secolul al XVII-lea peretele despărţitor dintre pronaos şi naos a fost în mare parte suprimat, creându-se în locul uşii o largă arcadă joasă.

Bolta naosului este cea obişnuită tuturor edificiilor bisericeşti construite în stil moldovenesc; pătratul celor patru arce mari care stau la baza cupolei este îngustat pintr-un sistem de tot atâtea arce mai mici, aşezate însă în diagonală. Prin intermediul a patru pandantivi care se sprijină pe cele două sisteme suprapuse de arce, se înalţă turla bisericii având formă cilindrică în interior, dar octogonală în exterior.

În exterior decoraţia faţadelor urmează în linii mari sistemul folosit de meşterii lui Ştefan cel Mare – cu piatră brută la soclu, cu piatră cioplită la colţurile zidului, cu contraforturi şi ancadramente la uşi şi ferestre, dar şi cu obişnuita împărţire în ocniţe şi firide împodobite cu elemente decorative de cărămidă smălţuită la turlă.

Biserică a fost împodobită cu fresce atât în interior, cât şi în exterior, executate imediat după zidire (1537-1538).

În exterior urme de pictură nu se mai văd, excepţie făcând faţada sudică a bisericii (fragmentele din Asediul Constantinopolului, Imnul Acatist şi Arborele lui Iesei).

Din punct de vedere al conţinutului de idei şi al programului iconografic, pictura interioară de la Sfântul Dumitru continuă, în linii mari, tradiţia anterioară fiind asemănătoare cu pictura de la Sfântul Ioan cel Nou – Suceava, cu deosebirea că aceasta din urmă este mult mai bine conservată. În anul 1988 s-a întocmit un deviz de consolidare şi restaurare a turlei şi acoperişului.

Pictura bisericii păstrează iconografia tradiţională din sec. al XV-lea. În interior se păstrează pictura originală – acoperită pe alocuri (calota turlei, conca altarului, glaful ferestrei din altar şi luneta portalului) cu un al doilea strat de pictură din sec. al XIX-lea.

Din cauză că picturile murale au fost înnegrite şi deteriorate – cu greu putându-se desluşi personaje sau scene fără a se urmări întreg ansamblul, în anul 1997 s-a întocmit un deviz de restaurare de către Prof. Nicolae Sava din Bucureşti – pictor restaurator şi s-a trecut la executarea lucrărilor datorită dărniciei credincioşilor, dar mai ales a unui mare român şi creştin ortodox din America – doctor Michael Ronette, fiul vrednicului de pomenire preot Mircea Rahmistriuc.

Restaurarea a fost finalizată în 2004, iar biserica a fost resfinţită la data de 20 iunie a aceluiaşi an de către IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Teodosie al Tomisului şi PS Ioachim, Episcop Vicar al Episcopiei Romanului, preoţi slujitori fiind preot Nicolai Horga – parohul bisericii, preot profesor Aristarch Cojocar şi preot Mihai Iulian Florea sprijiniţi de Consiliul şi Comitetul Parohial.