Istoria Sanctuarului Marian din Cacica

În 1902, preoţii misionari care au preluat Parohia Cacica au găsit biserica mai sus prezentată în ruine. Iată cum este descrisă ea de preotul Slominski: O bisericuţă foarte săracă şi mică; apreciată de autorităţi drept baufällig, poate fi închisă oricând.

S-a iniţiat reconstrucţia ei începută de preotul Maurycy Kolankiewicz în 1892, iniţiativa înaintând greu din cauza birocraţiei austriece. Pentru că guvernul era într-un fel patron al tuturor bisericilor din Bucovina, proiectul reconstrucţiei trebuia să fie atent examinat şi aprobat nu doar de către autorităţi, ci şi de însuşi ministrul.

Preoţii misionari, în frunte cu preotul Kasper Slominski, superiorul casei, au decis să construiască o nouă biserică, mai mare, ceea ce iniţial a provocat o aspră critică din partea ministerului. Guvernul, ca instituţie ce patrona bisericile, avea de plătit 1/3 din cheltuieli, ceea ce a făcut ca să fie tărăgânată acordarea autorizaţiei de construcţie, autorităţile preferând să conserve vechea biserică în ruină ca operă de arhitectură, adică, în termenii de azi, monument istoric. Misionarii nu s-au lăsat învinşi şi, în aprilie 1903, au tipărit 21.000 de “cărămizi” pentru noua clădire. Vizita personală a preotul Slominski la preşedintele regiunii, prinţul Hohenlohe, a avut efecte pozitive,obţinându-se şi sprijin financiar. Şi în Lvov iniţiativa preoţilor misionari a fost sprijinită mai ales de arhiepiscopul losif Weber, pe vremea aceea referent al Consistoriului Mitropolitan din Lvov.

Lucrările au început în ziua de 16 iulie 1903, de ziua Maicii Domnului a Scapularului, sub deviza “In Te Mater speravi”. Următorul eveniment important a fost sfinţirea pietrei unghiulare în aceeaşi zi cu festivitatea anuală a hramului din ziua de 15 august. Aceste festivităţi au fost conduse de însuşi episcopul losif Weber. Deoarece la Cacica au sosit mulţimi de pelerini, misionarii au organizat “o tombolă” care a adus în casieria parohială aproape 2.000 de coroane. Localnicii s-au oferit şi ei să dea o mână de ajutor, amplasând în piaţa din faţa bisericii un cuptor pentru arderea cărămizilor, materialele de construcţie fiind pregătite simultan cu înălţarea edificiului religios. Trebuie de amintit că o uriaşă contribuţie au avut-o preoţii misionari care au dus cuvântul lui Dumnezeu în întreaga Bucovină, strângând banii atât de necesari. În acest sens, preotul Eugeniusz Kolodziej a vizitat comunităţile germane, iar preotul Jan Rossmann pe cele maghiare. Din acest motiv au fost numiţi “mendicantes propter Mariam”.

Sfinţirea noii biserici a avut loc în anul jubiliar 1904, în ziua de 16 octombrie. Consacrarea a fost făcută de arhiepiscopii Bilczewski şi Weber, acesta din urmă celebrând slujba pontificală. Având în vedere evenimentul deosebit din istoria localităţii Cacica, redăm în continuare, în original, relatarea preotul Slominski de la această festivitate.

“Noua biserică din Cacica nu era încă terminată, dar inima ne îndemna să facem inaugurarea chiar în acest an jubiliar, pentru a aduna în faţa miraculoasei icoane numeroase procesiuni şi a-i oferi o nouă perspectivă. (…) În ziua de 15, la orele amiezii au sosit iluştrii şi iubiţii noştri oaspeţi: Excelenţa Sa arhiepiscopul Bilczewski cu arhiepiscopul Weber, reverendisimul preotul Vizitator cu numeroşi confraţi din Cracovia, Lvov, Sokolowka, Bialy Kamien şi Jesierzan, preoţii Prelaţi Schmidt şi Kasprowicz (de rit armean) din Cernăuţi şi un mare număr de preoţi din parohii (…). Din păcate, a început ploaia care nu a încetat până la sfârşitul festivităţilor noastre diminuând măreţia monumentului. Au sosit puţini oameni, procesiunile fie că s-au oprit, fie că au fost puţin numeroase. Frumoasa procesiune cu sfintele relicve a trebuit scurtată, dar ce grozav ar fi fost dacă vremea ar fi fost bună, când Excelenţa sa arhiepiscopul Bilczewski, însoţit de arhiepiscopul Weber şi precedat de un numeros cler, ducea, pe o pernă purpurie, relicvele Sfinţilor Martiri pe care le-a depus într-un cort special ridicat în apropierea bisericii. A sosit consilierul Curţii, dl. Barleon, ca adjunct al noului preşedinte al ţării care, ocupat cu deschiderea seimului, n-a putut veni, dar şi-a trimis adjunctul”.

Biserica a fost construită în stil neogotic, după proiectul arhitectului Teodor Marian Talowski, profesor la Politehnica din Lvov. Înălţimea bisericii construite măsura 50 m la turlă care era ca întreaga clădire, din cărămidă brută, având multe ornamente din piatră, galeria la înălţimea de 30 m şi patru colţuri înalte de 21-25 m. Lungimea bisericii este de 36 m, lăţimea în nava centrală de 17,5 m, iar în cea transversală de 22. Biserica este construită din piatră şi cărămidă roşie, fiind acoperită cu eternii. Deasupra intrării în biserică, în fereastra mare de la cor, a fost amplasată figura lui Cristos, din piatră, pe cruce, iar în timpan, gravată în piatră, monograma aurită a Mariei cu înscrisul: “O, Marie neprihănit zămislită, roagă-te pentru noi”. La înălţimea de 30 m, pe turlă, este montat un balcon circular, susţinut pe zidurile turlei de numeroase coloane din piatră terminate în formă de turnuleţe, redând parcă forma unor capele.

Din punct de vedere arhitectural, se evidenţiază în mod deosebit vitraliile situate în cele 5 ferestre ale prezbiteriului. Ele reprezintă cele 5 mistere de slavă ale rozariului. Valoroase sunt şi cele două ferestre uriaşe laterale din navele transversale, din sticlă colorată. Din inventarul completat de preotul Slominski reiese că, în momentul consacrării, în biserică, doar masa altarului central era nouă, restul amenajării interioare fiind vechi şi provizoriu. Inventarul, care poartă data de 1 septembrie 1905, conţine o listă exactă a bunurilor bisericii din Cacica. De aici aflăm că au mai fost amenajate două altare laterale: unul închinat sfântului losif, iar celălalt sfintei Varvara, patroana minerilor. Aici sunt menţionate şi cele 4 clopote noi care au fost amplasate în turla noii biserici.

Noua amenajare a interiorului bisericii, care poate fi admirată şi astăzi, a fost făcută mai târziu şi este executată din lemn sculptat, statuetele fiind realizate de celebra firmă Stuflesser din Tirol, pictate în culori în ulei şi aurite. În următorii 20 de ani, misionarii s-au preocupat de terminarea lucrării.

În anul 1908 a fost o mare secetă. Timp de câteva săptămâni n-a căzut o picătură de ploaie. Anul următor a fost foarte ploios. “Pământul crăpa şi apa se infiltra, iar ajungând la un strat gras, argilos provocând alunecări de teren. Alunecau atunci grădinile odată cu pomii. Încet, încet a început să alunece şi muntele din spatele bisericii şi să apese zidurile bisericii. De teamă că biserica nu va rezista la presiunea pământului şi ca să nu crape au fost transportate atunci cel puţin 3.000 de căruţe de pământ. S-a ridicat un zid puternic, iar la mijloc s-a construit grota Maicii Domnului din Lourdes, prima din Bucovina”.

Cu această ocazie, au fost aduse câteva elemente noi şi în interiorul bisericii. Altarele laterale, provizorii până atunci, au fost înlocuite cu altele noi. Altarele sculptate în lemn de tei, pictate şi aurite, ca şi amvonul ce îl prezintă pe Isus Bunul Păstor, reprezintă unicele opere de artă de acest fel în Bucovina. Altarul din dreapta reprezintă “Pieta” şi datează din 1910, iar cel din stânga o reprezintă pe Preasfânta Fecioară Măria ca “Regina Cerului şi a Pământului”.

În prezbiteriu, pe peretele lateral, se află o vitrină cu obiecte votive, dovadă a vitalităţii cultului marian. Aici se găsesc peste 100 de obiecte specifice şi valoroase ca execuţie, din argint şi aur, ce reprezintă figuri umane în rugăciune, braţe şi picioare, dar cele mai multe sunt inimi, ochi ce plâng, cruciuliţe şa. Ele s-au păstrat de demult şi semnifică recunoştinţa pentru favorurile obţinute, însănătoşire sau alte valori materiale şi spirituale primite de la Dumnezeu prin intervenţia Madonei Negre de la Cacica. Chiar în centru se află o inimă mare din partea credincioşilor din Cacica, în semn de mulţumire pentru salvarea bisericii în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial precum şi pentru întoarcerea din refugiu în 1944.

În timpul războiului, linia frontului a trecut prin Cacica. Locuitorii mai vârstnici ţin minte că artileria n-a tras asupra bisericii, doar un singur obuz căzând foarte aproape, acolo unde este şanţul. Aloizy Grudnicki descrie amănunţit această întâmplare: “Acolo creştea un tei vechi. Obuzul a retezat pur şi simplu teiul. Schijele au putut fi văzute mult timp înfipte în zidul bisericii. Nemţii trăgeau cu armele asupra bisericii, crezând că în turlă este un trăgător sovietic. Lângă biserică au căzut 36 de obuze, dar nici unul n-a făcut pagube mari bisericii”.

În 1914 a fost terminat corul de sub orga montată şi sfinţită într-un cadru festiv în ziua de 21 aprilie 1918. În 1944, în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, orga a fost serios avariată, încetând a mai fi folosită. Datorită strădaniei preotul paroh Iulian Kropp, orga a fost restaurată în perioada 1997-1998, iar în timpul pelerinajului persoanelor consacrate din ziua de 3 octombrie 1998, episcopul Petru Gherghel a sfinţit noua orgă.

Odată cu schimbarea regimului politic, s-a putut observa renaşterea vieţii religioase şi în Cacica, loc unde, în timpul grelei perioade comuniste, credincioşii veneau să caute sprijin moral şi spiritual. Deci, a fost nevoie de două secole pentru ca acest loc de excepţie să-şi câştige statutul meritat.

La această recunoaştere s-a ajuns în 1996, când, prin decretul episcopului Petru Gherghel, biserica parohială din Cacica a fost declarată oficial Sanctuar diecezan. A trecut abia un an şi următoarea solemnitate l-a adus la Cacica, în ziua de 15 august 1997, pe nunţiul apostolic Janusz Boionek. În prezenţa sa şi cu acordul Conferinţei Episcopilor din România, episcopul Petru Gherghel a declarat Sanctuarul de la Cacica Sanctuar Naţional, cu toate demnităţile şi privilegiile, cu propriul statut.

Marele Jubileu din anul 2000 a adus acestui sanctuar o recunoaştere de excepţie. La cererea episcopului de Iaşi, Mons. Petru Gherghel, din 17 ianuarie 2000, biserica din Cacica a fost recunoscută public de către papă prin conferirea titlului de Basilica Minor. În ziua de 14 martie 2000, Ioan Paul al II-lea, prin intermediul Congregaţiei Cultului lui Dumnezeu şi Disciplinei Sacramentelor, a conferit acest titlu bisericii din Cacica. Proclamarea acestui document a avut loc în timpul solemnităţilor prilejuite de hramul din 15 august 2000 prin delegatul papal, cardinalul Luigi Poggi. În anul 2001 episcopul Petru Gherghel a încredinţat administrarea pastorală a sanctuarului Provinciei Fraţilor Minori Conventuali din Moldova.