Sala Sfatului Domnesc din cadrul Muzeului de Istorie Suceava

Sala Sfatului Domnesc a existat în cadrul Curții domnești de la Suceava, după ce Petru I Mușat, domnul Moldovei, a decis stabilirea aici a noii capitale și a construit reședința domnească.

Reconstituirea acestui spațiu de cea mai înaltă reprezentare s-a realizat cu ajutorul mai multor elemente de arhitectură medievală din secolul XV, descoperite la Suceava: coloane, capitele, chei de boltă, balustrade, pavimente. În acest spațiu aveau loc întâlnirile oficiale ale domnului cu cei ce dețineau cele mai importante funcții de conducere,  marii boieri ai Sfatului domnesc, alături de care puteau fi prezenți și boieri fără funcții sau boieri bătrâni care nu mai dețineau vreo demnitate, dar care erau prețuiți pentru experiența și înțelepciunea lor.

Ștefan cel Mare a impus pentru prima dată includerea în Sfatul Domnesc a Pârcălabilor Cetăților Moldovei – Suceava, Hotin, Neamț, Soroca, Orhei, Cetatea Nouă, Chilia și Cetatea Albă (ultimele două până în 1484). În Sala Sfatului domnesc avea loc învestirea marilor boieri în cele mai importante funcții ale țării, cei mai cunoscuți boieri cu funcții îndelungate din perioada domniei lui Ștefan cel Mare fiind marele logofăt Ion Tăutu, marele vistier Iuga și Luca Arbore – Portarul Cetății de Scaun a Sucevei.

Sala Sfatului domnesc (Sala Tronului – vechea denumire) reconstituie un moment cu simbolică  încărcătură diplomatică unde reprezentanții a șase state cu care Moldova a avut cele mai intense sau de lungă durată legături politice și diplomatice sunt reuniți în fața voievodului Ștefan cel Mare: Țara Românească, Polonia, Ungaria, Veneția, Rusia kieveană și Imperiul Otoman. În anul 1476 a ajuns la Suceava primul reprezentant diplomatic în țările Române, Emanuele Gerrardo, trimis al orașului – stat Veneția. O imaginea fidelă a politicii externe a Moldovei a acelei epoci, în care pacea era un timp scurt între două războaie și din acest motiv foarte prețuită, fiind negociată cu state creștine sau cu otomanii, cu principi catolici și chiar cu Papa.

Moldova a fost atunci, după cum chiar voievodul Ștefan cel Mare a afirmat oficial în anul 1475, Poarta Creștinătății.